27.11.2013,  19:11:34 | 0 comentarii | 1012 vizualizari
Colegiul Naţional „Carmen Sylva” din Petroşani / Primul care a serbat cum se cuvine Ziua Naţională a României


de Alina PIPAN
Şcoala Gimnazială Nr. 6, acum parte a Colegiului Naţională „Carmen Sylva” din Petroşani, a organizat ieri un moment de celebrare a Unirii de la 1918.
 
Prof. Florica Bican a avut, ca şi anul trecut de altfel,iniţiativa realizării acestui moment. Pasiunea pentru istoria naţională se simţea în cuvintele dumneaei către elevi, prin asemenea acţiuni dorind să transmită elevilor interesul faţă de istoria acestui neam.
Interesul tinerilor pentru reîntregirea neamului l-am putut remarca şi prin faptul că pe una dintre băncile din clasă era lipit un stiker cu mesajul Basarabia e România. Prof. Bican a promis că la orele următoare elevii vor învăţa şi despre scindarea de la 1940, când România a pierdut Basarabia în favoarea puterii sovieti­ce. Până atunci, elevii din clasa a VIII-a A de la colegiu, în colaborare cu unii dintre elevii clasei a XII-a B, au realizat o prezentare elaborată a unirii teritoriilor româneşti, începând cu Prima Unire realizată de Mihai Viteazul, trecând prin Mica Unire de la 1859, şi finalizând cu Unirea din 1918, de la Alba Iulia. 
Lecţia de istorie realizată în cadru festiv a început, cum altfel, decât cu cântarea primelor două strofe din Imnul Naţional, o interpretare aparte, la chitară, care nu are cum să nu-ţi trezească în suflet un sentiment frumos de mândrie. 
Astăzi, de la ora 10, evenimentul se repetă la liceu, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut. Astfel, momentul Unirii Mari va putea fi mai uşor înţeles şi de generaţia liceenilor profesorului Florica Bican. 
La prezentarea elevilor de clasa a VIII-a a participat şi prof. Natalia Mihăilescu.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter