02.12.2013,  21:06:08 | 0 comentarii | 1566 vizualizari
Din ciclul „primii în afaceri, dar şi în sport” / ADARCO INVEST în sala de sport
de Ziarul Vaii Jiului
Cu „Fotbalul de la zero”, jumătate din salariaţii companiei ADARCO INVEST, reprezentată de dl. Ioan Dărăban, au sărbătorit Ziua Naţională a României la Colegiul Economic „Hermes” din Petroşani.
 
Aurel Soare şi Marcel Ioniţă, zi de zi în aceeaşi barcă, au fost de această dată adversari. Pentru că la fluierul lui Florin Neagu, fostul fundaş central al Jiului, s-au prezentat personalul TESA, echipat la patru ace, de la Primăria Aninoasa şi atelierul condus de Ioniţă Marcel, aflat în fruntea unui STAF tehnic mai numeros, decât a colegului Soare, echipat de Minerul Unirea.
Se ştie că fotbalul trăieşte prin suporteri, aşa că  prof. Dorina Martin a populat încă  de la ora 8:00 sala cu tătici, mămici şi ţânci, mulţi dintre ei pentru prima dată într-o sală de sport de asemenea dimensiuni. Nici nu apucase bine domnul Catlan, administratorul colegiului, să-şi bea cafeaua, că şcolarii erau gata de luptă. Au jucat, au alergat, iar la jocurile vedetă au aplaudat.
O prezenţă la eveniment, într-o manieră demnă de admirat, au avut-o „Prietinii lui Pintes Iosif”, nimeni altul decât organizatorul de competiţii pe teren redus al Primăriei Petroşani.
Jocul celor de la ADARCO s-a terminat la egalitate, adevăraţii câştigători au fost mişcarea, şi sănătatea. Alte câştiguri au fost socializarea în splendoarea ei românească, patriotismul celor adunaţi, pentru că o strofă din imnul României tot s-a cântat, evident, aşa cum s-a priceput fiecare.
Vom reveni cu detalii şi amănunte legate de tombola cu 5 premii naţionale atribuite de F.C. BARGAN, cât şi maniera de a acorda diplome… de povestit nepoţilor.
În numele participanţilor (să fi fost vreo 100 de oameni), profesorul Nicolae Tanca, iniţiatorul proiectului, aduce şi pe această cale mulţumiri conducerii Colegiului Economic „Hermes” Petroşani pentru amabilitate şi bună găzduire.
Gheorghe CHIRVASE

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Sâmbătă, 20 iunie, la Cheile Buţii, s-a desfăşurat Retezat SkyRace 22.06.2015, 18:18   |    1 comentarii
Poliţiştii hunedoreni au descoperit o societate de transport public de persoane care efectua curse fără să aibă actele neces[..]
20.05.2015, 20:34   |    0 comentarii
După cum va informat colega Loredana Juglea, la mijlocul săptămânii trecute, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara[..]
22.02.2015, 19:28   |    0 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter