03.12.2013,  20:53:20 | 2 comentarii | 888 vizualizari
Vulcan / S-a făcut lumină în Parcul „Avram Iancu”


de Gheorghe OLTEANU
Zilele trecute, în urmă cu o săptămână şi ceva, un cunoscut vulcănean se plângea că îi este oarecum teamă să treacă seara prin Parcul „Avram Iancu”. Asta, fiindcă în afara corpurilor de iluminat amplasate în capetele care dau spre club şi, respectiv, spre fabrica de confecţii, nu mai funcţiona niciunul. 
 
Luni seara, însă,
situaţia era cu totul alta. Semn că electricienii primăriei făcuseră lucrarea despre care-mi vorbise Cristi Rujoi, cel care-i urcă şi-i coboară cu autoscara. Au fost puse becuri noi pe stâlpişorii mai vechi, e adevărat, dar încă buni, iar acolo unde a fost nevoie au fost înlocuite şi globurile. Noaptea, în parc e lumină de la un capăt la altul, din oricare parte ai lua-o. Mi-am dat seama că cei care nu s-au prea bucurat de lucrarea asta sunt tinerii care, la adăpostul întuneri­cului, petreceau ceasuri întregi pe bănci giugiulindu-se şi butonând la telefoanele mobile. Acum m-am şi mirat că n-am mai văzut nicio fată care să stea în poala vreunui băiat. 
 
Iluminatul de sărbători
va fi pornit în 14 decembrie, când primarul Gheorghe Ile va deschide Orăşelul Copiilor. Lucru acesta l-a precizat în şedinţa de consiliu local de luna trecută, când le-a făcut aleşilor locali invitaţia de a fi prezenţi la eveniment. Când am zis de pornirea iluminatului de sărbători, m-am referit la cel din parc, în mijlocul căruia a fost deja montat ditamai bradul. Am făcut precizarea, fiindcă, pe bulevard şi pe străzile care dau în el, iluminatul de Crăciun şi de Anul Nou este deja funcţional. În ce priveşte chestia aceea stilizată, alcătuită din paralelipipede, din mijlocul giratoriului de la CAP, la fel ca mulţi alţii am ghicit ce ar fi putut fi. E un brad şi, pe bune, dă destul de bine în peisaj.

Comentarii articol (2 )

#1 Elena 04.12.2013,  12:20:57
Cind va deschide oraselul copiilor grandomanul de ile si le va tine discursul ala plictisitor sa le dea mai bine niste lectii de PARVENIRE prin TRADARE si prin TRASEISM sa i-i invete pe toti cum sa ajunga ca el unul care jura supunere tuturor si apoi .... Aaaaa si consilierii sa-l aplaude cu multe palme ca ca el nu mai gasim .
#2 SOHODOL04.12.2013,  16:09:30
Sa-ti fie rusine (MAI BAIETE -ELENA-)pentru comentariul tau care iti tradeaza caracterul josnic.Vulcanul este perla vaii jiului si asta se datoreaza primarului ILE si cam in aceeasi masura si fostei vice STOICA ANGELA pentru ca impreuna au demarat marile proiecte.Vulcanul este superb.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva reprezentanţi ai unei societăţi de proiectare au luat la pas stra[..]
26.07.2015, 23:50   |    2 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter