05.12.2013, 21:30:43 | 0 comentarii | 1522 vizualizari
GALERIE:
![]()
De azi, în Parcul „Carol Schreter” / Fabrica lui Moş Crăciun şi-a început activitatea
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Joi, 5 decembrie, în Ajun de Moş Nicolae, în Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroşani a avut loc seminarul de deschidere a acţiunii caritabile de sărbători „Fabrica lui Moş Crăciun”.
„Dar din dar se face Rai!”
Ajunsă la a treia ediţie, „Fabrica lui Moş Crăciun”, derulată anul acesta prin „Pro Urbis” Petroşani, îşi propune să strângă de la cetăţeni, asociaţii, firme şi instituţii, timp de opt zile, în Parcul „Carol Schereter” - într-un cort special amenajat, alimente neperisabile, dulciuri, jucării, materiale didactice, cărţi, obiecte de igienă personală, haine şi bani, care urmează să fie apoi donate, de Crăciun, copiilor care provin din familii cu probleme sociale deosebite. Dacă în primul an succesul acestei acţiuni a fost garantat, deoarece totul s-a întâmplat pe baza unui proiect câştigat de primărie cu finanţare europeană, forţa mediatică făcând să fie donate atunci circa 900 de pachete, anul trecut numărul acestora a scăzut la 300. Ceea ce face ca anul acesta organizatorii, cei de la „Pro Urbis” (care funcţionează sub egida primăriei municipiului şi în care sunt reunite atât instituţiile publice din Petroşani, cât şi asociaţii non-guvernamentale), să-şi propună creşterea numărului de donaţii.
La seminarul de deschidere au fost prezenţi: Tiberiu Iacob-Ridzi - primarul municipiului Petroşani, consilieri locali, funcţionari din cadrul primăriei, reprezentanţi ai Crucii Roşii, subfiliala Petroşani, ai Caritas Petroşani, care au venit împreună cu o delegaţie germană din cadrul Asociaţiei „Round Table Hartmut Joost”, ai unităţilor de învăţământ, precum şi mai mulţi tineri care vor face voluntariat, de la liceele din Petroşani.
Germanii - donatori generoşi
Despre activitatea Asociaţiei „Round Table Hartmut Joost”, ai cărei membri au fost prezenţi în sală, am aflat mai multe de la Alexandru Kelemen, reprezentantul Asociaţiei „Caritas” Petroşani: „Anul acesta au adus în jur de 12.500 de pachete de Moş Crăciun, trimise din Germania pentru copiii din România. Proiectul în sine porneşte de la principiul că cei care au mai mult pot să dăruiască puţin şi celor care au nevoie de ajutor. De asemenea, ei au adus şi paturi pentru Spitalul de Urgenţă din Petroşani, materiale didactice şi mese de şcoală pentru o şcoală din Petrila. Este un proiect al organizaţiei Caritas în parteneriat cu două organizaţii din Germania.
Ei, de fapt, au venit în toată România cu 128 de camioane şi distribuie anul acesta în jur de 70.000 de pachete”, a menţionat Alexandru Kelemen.
O iniţiativă lăudabilă
„Fabrica lui Moş Crăciun nu este altceva decât un gest venit printr-o activitate prin care cei de la Pro Urbis s-au gândit să găsească o modalitate prin care să-i ajute pe cei care sunt mai puţin privilegiaţi din punct de vedere financiar, astfel că cei care au mai mult să ofere din ceea ce ei au către cei care cu adevărat au nevoie. Este al treilea an în care organizăm această acţiune caritabilă în luna decembrie, prima dată proiectul acesta a pornit pe baza unui proiect european, iar apoi a fost preluat de Pro Urbis. Nu ne-am propus neapărat o ţintă, un număr exact de pachete pentru copii. Dar sunt convins că oamenii se vor îndrepta spre noi şi vor dărui din puţinul lor şi celorlalţi. Ceea ce înseamnă că câteva sute de pachete vom avea de dăruit”, ne-a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Eduard Wersanski, care se implică foarte mult şi anul acesta, ne-a declarat la final: „Acum doi ani a început această activitate frumoasă din luna decembrie cu un proiect care avea finanţare europeană. Sigur, atunci vorbeam de alte condiţii, dar apoi, anul trecut am reuşit să continuăm această activitate, împreună cu Asociaţia Inimă de la inimă. Anul acesta vrem să reedităm succesul de acum doi ani, cu implicarea tuturor asociaţiilor care fac parte din Pro Urbis şi cu cel al cetăţenilor din municipiul Petroşani, pe care-i aşteptăm lângă noi. Activitatea o vom face cu voluntari din cadrul asociaţiilor de care vă vorbeam şi cu voluntari elevi de la liceele din Petroşani”.
Opt zile de donaţii
Tot Eduard Wersanski ne-a spus şi în ce constă programul acţiunilor dedicate „Fabricii lui Moş Crăciun”: „Astăzi am avut seminarul de deschidere. Mâine (astăzi, vineri, n.r.) montăm cortul în Parcul Carol Schreter, la orele 10:00, apoi, timp de opt zile, între orele 10:00-15:00 primim donaţii, deci până în data de 13 decembrie inclusiv. După care ne apucăm de umplerea pachetelor cu alimente, obiecte şi jucării, astfel ca înainte de Crăciun să putem distribui aceste pachete provenite din donaţii la copiii care au nevoie sau la familiile sărace cu mari probleme sociale. Credem că hăinuţele, jucăriile, alimentele neperisabile, efectivele de igienă, cărţile, şi toate celelalte vor fi de mare ajutor şi bucurie celor care le vor primi, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimii doi ani”.
Felicia Neacşu, preşedintele subfilialei Petroşani - Crucea Roşie, ne-a declarat: „Este o acţiune frumoasă, pe care o sprijinim cu drag şi noi, cei din Crucea Roşie, subfiliala Petroşani.
La 8 decembrie, membrii noştri vor asigura la cortul din parc primirea pachetelor de la populaţie. Bineînţeles, vom ajuta apoi şi la umplerea pachetelor cu produse, precum şi la ce vom mai fi solicitaţi de organizatori”.
Apelul nostru şi al organizatorilor de la „Pro Urbis” este: „Haideţi cu toţii în parc să donăm, cât putem fiecare, ca să le dăm de Crăciun o rază de bucurie şi copiilor necăjiţi ai Petroşaniului!”
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|