09.12.2013,  20:56:10 | 0 comentarii | 2461 vizualizari
Pe Internet / Vor putea fi verificate apostilele


de Mihaela PETROŞAN
Printr-un proiect pe fonduri europene, în valoare de peste două milioane de lei, începând din toamna anului viitor, apostilele date de prefecturile româneşti vor putea fi verificate pe Internet în câteva clipe.
 
Proiectul „Sistem interope­rabil centralizat pentru evidenţa apostilei eliberate de către instituţiile prefectuluipentru actele oficiale administrative”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Programul Operaţional „Creşterea Competitivităţii Economice”, a fost prezentat ieri, la Deva, de Rodica Vasilescu, şef serviciu Verificarea Legalităţii, a Aplicării Actelor Normative şi Contencios Administrativ din prefectura hunedoreană. Acest proiect urmăreşte crearea unui „registru electronic” e-Registru, o bază de date cu apostile ce va putea fi interogată direct, printr-un portal web. Proiectul are o perioadă de implementare de 16 luni, începând din 8 iulie 2013. El va deveni operaţional din noiembrie 2014. Valoarea totală eligibilă este de 1.645.015,01 lei, bani de la FEDR şi bugetul statului.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter