Băieţelul din imagine are „cinci sau şase ani”, nici el nu mai ştie… şi susţine că îl cheamă Giani. L-am întâlnit în apropiere de Biserica „Sfânta Varvara” din Aeroport, în data de 3 decembrie, înainte să se întunece. Stătea pe iarba îngheţată, din apropierea blocului 4 de pe strada Venus, lângă un transformator electric de lângă şcoala din zonă şi îşi strângea cu drag nişte jucării din iarbă într-o pungă mare, neagră. 

 

„Jucăriile le-am găsit şi le duc acasă, niciodată 

n-am avut aşa de multe… doar la grădiniţă”, ne-a spus el vesel. Arătându-ne apoi cu mâna la blocul unde locuieşte, a răspuns cât se poate de politicos şi în mod serios la întrebarea noastră: „Acolo stau, la scara unde sunt hainele întinse pe sârmă…” (n.r. - blocul 4, sc. II)”. I-am spus să ne spună toată adresa pentru atunci când Moş Crăciun va ajunge la el şi cu alte jucărioare… Din păcate, n-a ştiut-o, dar ne-a indicat în mod repetat cu mâna spre direcţia blocului. L-am întrebat dacă nu-i este frig, ne-a spus că nu, deşi era evident că-i este, iarba fiind rece din moment ce afară îngheţase. Însă bucuria că are o plasă de jucării l-a făcut să uite de tot şi de toate… Ne-am uitat o clipă şi la jucării, unele bunicele, altele pono­site, rupte, murdare, ca vai de ele. Cineva le aruncase la container,  iar Giani le-a recuperat. N-am zis nimic pentru că ar fi însemnat să-i stricăm bucuria, doar i-am spus când ajunge acasă cu ele să încerce să le spele şi să se spele bine şi pe mâini. Orice ce ar fi fost şi orice i-ar fi spus cineva, suntem convinşi că pentru Giani acelea sunt cele mai frumoase jucării, „averea” lui cea mai de preţ. Și, orice s-ar întâmpla, o perioadă copilul nu va renunţa la ele. 

Triste sunt dramele acestor copii nevinovaţi de lângă noi şi, din păcate, societatea noastră e tot mai departe de ei, instituţiile statului fiind paralizate de neputinţa financiară, dar mai ales de nepăsare. Poate că, lecturând aceste rânduri, cineva dintre dumneavoastră va merge la blocul 4 de pe Venus şi-l va căuta pe Giani, ducându-i măcar o jucărioară nouă, frumoasă, sau câteva dulciuri. Ar fi un gest nobil cu prisosinţă. Iar dacă aveţi vreun „Giani” în apropiere de locuinţa dumneavoastră, credem că această perioadă a anului – când sărbătorim Naşterea Domnului Iisus Hristos şi ne bucurăm că vin Anul Nou, Sf. Vasile, Boboteaza și Sf. Ion – este cea mai nimerită să facem gesturi caritabile către aceşti micuţi nevinovaţi, chiar şi din puţinul pe care-l avem fiecare. Răsplata va fi pe măsură… şi nu vorbim de cea divină, care vine după cum merită fiecare, fie el bogat sau sărac, ci vorbim de acel zâmbet de fericire – pe care l-am văzut şi atunci seara, pe faţa lui Giani – cu care copiii aceştia vă vor răsplăti. Şi ce e oare mai frumos decât să-ţi zâmbească un copil fericit şi să se uite-n ochii tăi cu inocenţa caracteristică vârstei?