29.12.2013,  23:25:15 | 1 comentariu | 1772 vizualizari
De Sfântul Ştefan / Lampioane pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă


de Corneliu BRAN
De când se naşte şi până la trecerea la cele veşnice omul tinde spre lumină. Tot ce este frumos şi bun este asociat cu strălucirea caldă a lumânării, cu pâlpâirea domoală a focului sau cu simbolica Stea de la Răsărit. Nu întâmplător plecăm din viaţă având drept călăuză lumina şi ancestral simţim că cei dragi, ce ne-au părăsit, o aşteaptă mereu de la noi, cei ce am rămas să-i plângem. De aceea credem cu putere că orice gest menit să-i readucă în memoria noastră este o dovadă de iubire ce trece dincolo de timp şi spaţiu, o punte ce păstrează de-a pururi lângă noi sufletele celor dragi.
 
De Sfântul Ştefan, în Piaţa Victoriei din Petroşani, undeva în jurul orelor 18:00, văzduhul s-a umplut de lampioane. Zeci de lampioane, roşii, galbene, albastre, verzi sau mov au fost preţ de câteva minute în centrul atenţiei, la ora respectivă Piaţa Victoriei fiind destul de animată. Cineva ne spunea acolo că lampioanele respective „chiar par ca nişte suflete care se ridică la cer”, devenind, pe măsură ce urcau, nişte puncte luminoase tot mai mici. Probabil că avea dreptate… Acţiunea n-a fost întâmplătoare şi ştiam că va fi în acea zi şi la acea oră de la Mariana Popa, vicepreşedintele PSD Petroşani, care ne-a invitat şi pe noi cu câteva zile înainte „la acţiunea mea de suflet”. 
Dar despre ce a simbolizat această acţiune organizată în a treia zi de Crăciun o lăsăm chiar pe Mariana Popa să povestească: „Acţiunea din această seară a fost în nume personal, pentru că astăzi se împlinesc exact nouă ani de când a plecat dintre noi copilul meu. De aceea, am vrut ca toţi prietenii mei să-şi aducă aminte de câte o persoană dragă pierdută de-a lungul vremii, cu atât mai mult cu cât astăzi suntem şi în ziua de Sfântul Ştefan, a treia zi de Crăciun. Eu am sponsorizat lampioanele, iar fiecare a scris pe ele câte un mesaj către cel drag, trecut în nefiinţă, ca semn al iubirii şi neuitării. La această acţiune n-a contat culoarea politică, sau altceva, aici a contat doar prietenia şi atât. Acum, în perioada sărbătorilor, toţi devenim mai sensibili, mai trişti, când ne aducem aminte de cei care nu mai sunt cu noi şi de aceea este bine să ne aducem aminte şi de ei. Mă bucur că mulţi au răspuns invitaţiei mele, ceea ce mă face să le spun şi pe această cale, că tot vine Anul Nou, că le doresc La Mulţi Ani! şi toate cele bune, lăsând la o parte toate celelalte griji şi greutăţi. La fel şi vouă, celor de la ZVJ, şi mulţumesc că aţi fost alături de mine”. Gestul simbolic al Marianei Popa a venit ca o alinare a suferinţei pentru toţi cei care au pierdut în trecut sau de curând pe cineva apropiat. Oamenii prezenţi au vrut să arate că sunt alături de Mariana Popa, dar pe de altă parte şi-au adus aminte şi de cei dragi, aşa cum le stă bine creştinilor de Crăciun. Au fost prezenţi numeroşi prieteni sau colegi de partid sau de USL, fiecare având în memorie un suflet drag trecut dincolo, în lumea celor drepţi. Dintre cei prezenţi îi amintim pe consilierii locali petroşeneni Costel Postolache şi Doru Şipeţean, pe consilierul local petrilean Doina Bălănesc, pe medicul Octavian Popescu, pe colegele de partid ale organizatoarei, Margareta Burduf, Lavinia Grigoriu, Violeta Burlec, pe jurnalista Ileana Firţulescu. Acest gen de acţiune de suflet este un început timid la Petroşani şi în Valea Jiului, dar vrem să credem că în anii ce vor veni acestor oameni li se vor alătura tot mai mulţi, pentru că ştim că nu există familie care să nu fi pierdut pe cineva drag. Nimic nu este mai puternic decât gândurile pline de dragoste, destinate lor, celor plecaţi dintre noi, adunate sub lumina lampioanelor într-o zi de mare sărbătoare.

Comentarii articol (1 )

#1 Anisoara01.01.2014,  14:07:00
Dumnezeu sa-l odihneascain pace!Nu il vom uita niciodata!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Momentul culminant care a încheiat spectacolul de sâmbătă seara de  stadionul Stadionul „Central” d[..]
22.06.2014, 21:39   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter