07.01.2014,  20:04:00 | 0 comentarii | 843 vizualizari
În aşteptarea primei ştiri fericite


de Gheorghe OLTEANU
Un fapt care nu cred că v-a trecut neobservat. Televiziunile comerciale se iau la întrecere în privinţa jocurilor de cuvinte pe care le afişează în partea de jos a ecranului. Uneori, aceste calambururi sunt de-a dreptul ridicole, dar, dacă e aşa cum mi-am închipuit eu cu cea despre care voi aminti aici, iată că mai apar din când în când şi unele făcute cu cap. Ca să nu le zic deştepte.
 
Campioana celor
în mare parte neinspirate este, după propria-mi părere, ProTV. Vorbesc aici atât despre cele afişate pe burtiera ştirilor, cât şi despre cele care însoţesc reclama făcută unor filme artistice. Asaltat până la disperare de acestea, am găsit mai mult decât drăguţ calamburul postat la una dintre emisiunile de sfârşit de an ale postului Realitatea TV.
 
„Happy News Year!”
era urarea transmisă la emisiunea respectivă. Normal că pe loc am sărit în sus la vederea acelui „s” de la finalului a ceea ce ar fi trebuit să fie adjectivul new, nou adică. Dar m-am oprit la timp imediat ce mi-am dat seama că, de fapt, cel/ cea care scrisese acest mesaj a dorit ca, printr-un calambur inspirat, să ne ureze ceva de genul „an cu ştiri fericite”. Ceea ce românii chiar că au nevoie şi, la o adică, n-ar fi rău ca una dintre ele să ajungă la noi înainte de alegerile prezidenţiale din toamnă.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Impresii (serioase) la 200 de pagini (de umor) 
 
Nu ştiu câte ziare [..]
20.11.2014, 21:09   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter