07.01.2014, 20:26:03 | 14 comentarii | 6665 vizualizari
GALERIE:
![]()
Reţeta falimentului, by Ilie Botgros: / Ex-primarul oraşului Aninoasa a decontat protocoale de sute de milioane de lei vechi anual. Fără să ştie, aninosenii au plătit vin, bere, vodcă, coniac, ţigări Kent şi sute de porţii de ciorbă, ceafă de porc, şniţele şi frigărui pentru Botgros şi invitaţii săi! Iată documentele!
![]() de Cătălin DOCEA
În tabelul preliminar de creanţe al Unităţii Administrativ Teritoriale – Oraşul Aninoasa sunt enumeraţi 33 de creditori ai administraţiei locale, datoriile cifrându-se la peste 54,63 de miliarde de lei vechi. Peste 34 de miliarde de lei reprezintă ratele, dobânzile şi penalităţile neachitate la creditul pe care ex-primarul Botgros l-a angajat, în numele administraţiei locale, dar a uitat să-l mai plătească. La respectivul credit, contractat în anul 2006, începând cu anul 2010 şi până la încheierea mandatului său de tristă amintite, la mijlocul anului 2012, dl. Botgros n-a mai achitat niciun leuţ.
Chiar dacă a îndatorat...
...administraţia locală până-n buza insolvenţei, asta nu l-a împiedicat însă pe ex-primarul Botgros să bage în contabilitatea administraţiei publice locale, anual, facturi de sute şi sute de milioane de lei pentru protocol şi cazări. Numai între 2007 şi 2009, ca un exemplu, facturile de grătare, mici, cefe, şniţele, vodcă, bere şi ţigări de la chiolhanurile lui Botgros au totalizat 28.638,64 de lei.
Cunoaştem că, pentru că în perioada ianuarie 2011 – iulie 2012 a ridicat din fonduri publice suma de 1,6 miliarde de lei vechi, bani pe care nu i-a returnat administraţiei publice locale, dar nici nu a depus documente justificative cu privire la destinaţia acestora, dl. Botgros a fost reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani încă de la finele lunii ianuarie 2013. Cum n-am aflat ca Primăria Aninoasa să-şi fi recuperat banii, am dedus că activitatea de cercetare a d-lui Botgros ori stagnează, ori nici măcar nu a început.
Vom da,...
...în cele ce urmează, câteva exemple de achiziţii şi note de plată introduse, cu un tupeu inimaginabil, de către dl. Botgros în contabilitatea Primăriei oraşului Aninoasa. Este lesne de dedus că respectivele achiziţii n-aveau nici în clin, nici în mânecă cu obiectul muncii administraţiei, fiind total inoportune în condiţiile în care oraşul ajunsese să se împrumute la bancă pentru a supravieţui. E lesne de dedus că niciun şef a cărui firmă e datoarea vândută nu stă, pe banii societăţii, la birt până la 6 dimineaţa. D-lui Botgros, însă, i-a cam plăcut.
În 4 octombrie 2006, Primăria Aninoasa a cumpărat 5 baxuri de Coca Cola la un litru, 5 baxuri de Cappy la 1,5 litri, 2 baxuri de Coca Cola şi Cappy la 2 litri, un bax de Poiana Negri la 2 litri, 3 baxuri de Dorna la 0,5 litri, un bax de Izvorul alb la 0,5 litri, 36 de Jacobs la 500 de grame, 2 baxuri de zahăr la plic, 4 baxuri de Fanta la 2 litri, 40 de tablete de ciocolată Poiana şi Africana, plus 36 de Jacobs la 250 de grame. La ce i-au folosit, oare, domnului Botgros 27 de kilograme de cafea Jacobs? Posibil că, în aşteptarea falimentului, dl. ex-primar a preferat dimineţile brăzdate de puterea Alintaromei. Sau, poate, respectiva cantitate de cafea şi răcoritoare i-a fost de mare folos în data 21 octombrie 2006, ziua căsătoriei uneia dintre fiicele sale.
În 20.10.2006,...
...Jieţ Comimpex SRL a facturat Primăriei oraşului Aninoasa protocol (adică mâncare şi băutură) în valoare de 995,80 de lei. Conform notelor de plată, 4 la număr, anexate facturii, cel mai mult s-a consumat în data de 4.10.2006. Când invitaţii d-lui Botgros au băgat la maţ ciorbe, cu smântână şi ardei, grătare cu cartofi prăjiţi şi salată. Pe lângă pâine, dacă tot a fost din banii aninosenilor, s-a mai servit coniac, cafea, apă, ţigări şi vin. De 45 de lei butelia.
Exemplele continuă. În 16.08.2007, Jieţ Comimpex SRL a facturat Primăriei oraşului Aninoasa servicii de cazare şi protocol în valoare de 8.779,45 de lei, din care numai mâncarea şi băutura au costat 4.327,45 de lei. S-a dormit, aşadar, la fel de mult cât s-a mâncat şi s-a băut.
În 17.06.2008, Jieţ Comimpex SRL a facturat Primăriei oraşului Aninoasa protocol (adică mâncare şi băutură) în valoare de 2.716,60 de lei. Conform notelor de plată, 6 la număr, anexate facturii, cel mai mult s-a consumat în data de 11.06.2008. Când invitaţii d-lui Botgros au băgat la maţ de aproape 12 milioane de lei vechi.
În luna decembrie 2008,...
...localul preferat al d-lui Botgros a facturat Primăriei oraşului Aninoasa protocol (adică mâncare şi băutură) în valoare de 1.116,60 de lei. Conform notelor de plată, 7 la număr, anexate facturii, cel mai mult s-a consumat în data de 13.12.2008.
În perioada 2008 – 2011, hotelul Onix, aparţinând – la acea vreme – CNH SA, a emis zeci de facturi de cazare şi masă către Primăria Aninoasa. Conform facturii nr. 16 din 12.06.2011, cel mai mult s-a consumat în zilele de 10, 11 şi 12.06.2011. Când, pe banii primăriei, un număr de 9 persoane au consumat de 2.142,48 de lei. Asta în timp ce Primăria Aninoasa nu mai plătea, de peste un an de zile, ratele la creditul contractat de la BCR.
Din meniurile alese...
ale primarului faliment am reţinut: ciorbă de burtă, grătar, salată, coniac, apă minerală, cafea, vin, ceafă de porc, cartofi pai, şinţel de pui, ţigări (în mod exclusiv Kent), ficăţei, păstrăvi, ciorbă de văcuţă, mujdei, nectar, spaghete...
Un episod memorabil...
...este cel al unui Revelion organizat cu funcţionarii administraţiei publice locale. Pentru a participa la Revelion funcţionarii au pus câte o sumă, de 60 de lei de persoană, banii fiind înmânaţi primarului Botgros. Surpriza a apărut în luna ianuarie, cam pe la Sfântul Ion. Când, deşi funcţionarii plătiseră deja meniul, factura de protocol de la Revelion a apărut şi în contabilitatea administraţiei locale, de unde a şi fost achitată. V-aţi prins?
Comentarii articol (14 )
#1
![]()
dar cloramina? aia-i amuzanta faza cu achizitii, sigur dupa atata clor v-a iesi curat din ancheta. Acuma si oamenii sunt carcotasi, omul avea si el obligatii ,veneau de la bucuresi pentru voci de copii, mai trecea pe aici curtea de conturi...si aia erau tot oameni.
#2
![]()
ioane pe tine cred ca te cheama NICOLAIE de unde sti de cloramina sau iti vine pe gat o parte din meniurile de atunci..........
#3
![]()
Un om cu suflet mare:))))
Sper sa returneze toti banii,pana la ultimul banut!!!!
#4
![]()
Sa scris in presa despre toate cheltuielile de la primarie. Cu presa mai avem norocul de a mai afla mizerile ce sau facut la primarie.
#5
![]()
in timp ce aninosenii se ,,luptau'' zi de zi cu viata pe care o au in Aninoasa....d-l Botgros se lafaia si isi ,,rasfata'' toti prietenii pe banii nostri.Rusine!!!! Sper sa plateasca pentru felul in care a adus orasul.
#6
![]()
Pe actualul primar nu-l ia nimeni la intrebari?
#7
![]()
din ce partid faci parte ICA?
#8
![]()
pentru ica- sti ce inseamna ordonator de credite in administratia publica locala? exemplu in cazul fostului primar care la un moment dat a devenit dumnezeul banilor din primarie, in mod normal,consilierii locali trebuiau sa puna niste intrebari ,sau si dumnealor...Apropo, actualul primar in vremea respectiva era secretarul primatiei.vezi legile si cu ce se ocupa in primarie secretarul acesteia.
#9
![]()
toti akm il judeca pe Ilie pt cum arata Aninoasa ,dar de actualul primar nu zike nimeni nimik :D,timp de 20 de ani primaria nu a intrat in Insolventza ,cum a venit Dunca cum gata ,dupa 1 an Primaria a intrat in insolventza ,si de aia nimeni numai comenteaza de el
#10
![]()
de ce pe actualul? cu ce va deranjat de spuneti ca nu-l ia nimeni la intrebari sau este prea corect si nu se poate face ce a ce sa facut pe timpul fostului.
#11
![]()
la naiba ce faceti aici comentati strict la articol si la ce a facut ex PRIMARUL nu restul angajatilor care erau apa de ploaie,cred ca astia de scrieti pe aici ati luat parte la chermeze de incercati sa deviati de la subiect
#12
![]()
PENTRU GHEORGHE---informatia cu cloramina a fost in presa la un moment dat,sunt Nicolae cum esti dumneata Gheorghe. Si apropo de afaceri si baieti destepti ,aici este o comunitate mica,Vasilica ce a facut cu fierul vechi de la mina? acolo bani...
#13
![]()
la puscarie! aaa si banii inapoi ca cica detine ceva averi prin oltenia
#14
![]()
12 ANI A MANCAT SI ACTUALUL PRIMAR LA ACEASI MASA CU EL , ERA SECRETARUL PRIMARIEI SI REPREZENTANTUL PREFECTURI IN PRIMARIE TREBUIA SA ANUNTE PREFECTURA DE CEEA CE SE INTAMPLA DAR IA COMVENIT SI LUI ,I-AU PICAT SI LUI BINE REVELIOANELE, EXCURSILE IN TARA SI STRAINATATE CIORBELE ,GRATARELE SI MICII :),AR TRTEBUI LUAT SI EL LA INTREBARI DE CETATENI ANINOASEI SI DE LEGE :)
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Administrare pagină de Facebook pentru afaceri ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Catalog promoţionale 2022 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|