Cu toate că la Baru Mare funcţionează de mai bine de un an o fabrică de lapte sub sigla TED, laptele şi produsele din lapte pe care le achiziţionăm nu sunt din producţia locală. Acesta este importat, în marea lui majoritate, din străinătate. Patronul fabricii spunea că laptele ce ajunge să fie comerciali­zat trebuie musai să fie preluat din ferme autorizate. Local, ferme autorizate sunt doar la Pui şi la Haţeg. Deoarece producătorii individuali nu au un mod de colectare conform standardelor europene, de la 1 ianuarie nu mai au voie să comercializeze  laptele şi produsele din lapte în pieţe, dacă nu demonstrează că producţia se face conform regu­lilor europene. Este, aşadar, momentul investiţiilor în centrele de colectare. Sau această măsură este tardivă, având în vedere că din 2015 se elimină cota naţională de lapte la nivelul UE? 

 

Prin măsura de limitare a ţăranilor pe piaţa liberă a laptelui se ajută sau nu micii investitori?

Este evident, prin măsurile de subvenţionare ale APIA, agricultorii au investit în mărirea turmelor de oi, vaci şi capre. Însă, acest lucru nu s-a reflectat în procesul de colectare a laptelui crud. Din 2007 până în 2011, creşterea ponderii laptelui crud importat a fost de la 3,6% în anul 2007 la 8,2% în 2011. Deci, măsurile interne am putea spune că au fost în detrimentul colectării laptelui de la exploataţii şi centre de colectare din ţară. Producătorii au crescut numărul capetelor de bovine din ferme, însă au scăzut cantitatea de lapte crud colectat, semn că aceştia au refuzat să predea laptele către centrele de colectare, la un preţ mic, preferând afacerile de familie. Se cunoaşte că familiile de oieri sunt unele dintre cele mai înstărite, dar nu pentru că ar avea contracte cu centrele de colectare. Cantitatea totală de lapte crud colectat pentru procesare de pe piaţa locală s-a redus în perioada 2007-2011 cu 17%.

Producătorilor cu doar 2 sau 3 capete de bovine sau ovine nu le va conveni să mai ţină animalele, dacă nu vor putea să vândă surplusul de lapte. Iar cei cu mai multe animale, ori vor accepta un contract cu centrele de colectare, pentru cota individuală de lapte, ori vor investi personal în moder­nizări. Este, practic, momentul în care investitorii pot să-şi bage banii în sistemele de colectare, mai ales pe piaţa din judeţul nostru, unde centrele de colectare a laptelui se pot număra pe degetele de la o mână. Investiţiile în centrele de colectare sunt mici în comparaţie cu alt tip de afaceri, iar profitul destul de mare. Producătorii îşi vând cota individuală de lapte pentru vânzări directe la preţul maxim de 1 leu pe litru, dar cei care au decla­rată cota de lapte la 4500 de litri, au preţuri şi mai mici decât atât. Însă, producătorii mici nici nu vroiau să audă de preţuri atât de mici pentru laptele colectat. Acum vor fi nevoiţi să facă un compromis. În 2014 vor exista şi fonduri europene pentru agricultură, iar accesarea lor pentru implementarea centrelor de colectare se va putea realiza fără probleme. Dar anul 2014 va fi decisiv pentru acest tip de investiţii. Din 2015 producţia externă va sufoca practic producţia internă, pentru că se renunţă la cota naţională. 

 

Producătorii de lapte interni vor intra practic sub „ocupaţie străină”

Sistemul cotei de lapte este folosit în momentul de faţă de Uniunea Europeană pentru regularizarea (limitarea) producţiei de lapte şi a produselor lactate.  Adică, o ţară anume poate pune pe piaţă doar un anumit număr de tone de lapte şi produse lactate pe an, pentru elimi­narea taxelor mari de stocare, de peste 40 la sută din cheltuielile UE pentru agricultură. Libera­lizarea pieţei va însemna o producţie mai mare în ţările nordice care au deja sistemele de producţie, colectare şi export puse la punct. Practic, marii producători vor sufoca afacerile producătorilor locali, care vor trebui să vândă sau să piardă în detrimentul importului. Liberalizarea pieţei laptelui se va întâmpla exact de anul viitor, din 2015. Deci, apare întrebarea: mai merită ori nu o investiţie în centrele de colectare a laptelui, dacă pieţele vor fi invadate de producătorii externi. În plus, proprietarii de animale din ţară vor fi nevoiţi să accepte preţul de preluare al laptelui impus de piaţa europeană, sau să iasă din joc. 

 

Există o diferenţă pe piaţă între producţia de lapte procesată şi cea livrată direct pe piaţă 

Eliminarea cotei de lapte va duce la un dezechilibru al producţiei europene. Cota de lapte este cantitatea de lapte şi produse din lapte pe care un producător de lapte o poate livra sau comercializa într-un an de cotă fără a-i fi impusă o taxă. Există două  tipuri de cotă: cea pentru livrări şi cea pentru vânzări directe. Un producător poate deţine ambele tipuri de cotă, dar cota care face obiectul monitori­zării de către cumpărători este cota pentru livrări.

Începând cu 1 ianuarie este interzisă livrarea la centrele de colectare sau punerea pe piaţă a laptelui crud care nu respectă  criteriile de calitate şi igienă prevăzute de legislaţia Uniunii Europene referitoare la numărul total de germeni şi celule somatice.

Datele oficiale arată că doar 22% din producţia de lapte este valorificată către fabricile de procesare,  39% este reprezentată de consumul familial, 29% este livrat direct pe piaţă, iar 10% este consum tehnologic.  Deci măsura limitării livrărilor directe ar trebui să însemne creşterea producţiei laptelui procesat. În ţară sunt doar 223 de unităţi de procesare lapte şi produse lactate. Pentru a proteja piaţa internă după 2015 se propune includerea „Pachetul laptelui”, destinat  fermelor cu cel puţin 20 de vaci, prin proiecte cu sprijin financiar, precum şi men­ţinerea subvenţiilor pentru zonele defavorizate.