02.11.2011,  02:56:18 | 1 comentariu | 1679 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Sportivii de la arte marţiale aprovizionează la greu CS Vulcan cu aur, argint şi bronz
de Gheorghe OLTEANU

La începutul acestei săptămâni, mă aşteptam din moment în moment să mă sune prof. Florin Mârza, ca să-mi spună ce-au făcut sportivii lui la Campionatul Naţional de Kempo Semicontact, care a avut loc duminică, 30 octombrie, la Buzău.

Şi, într-adevăr, m-a sunat 
luni dimineaţă. "Şi cum a fost?", m-am arătat curios. "Un argint şi-un bronz", mi-a răspuns antrenorul Florin Mârza cu o voce în care citeai dezamăgirea. "Păi?". "... şi trei de aur", a continuat el, iar de data asta glasul i-a fost altul. Vesel.
 
Apoi, mai târziu, 
la o cafea, mi-a povestit pe larg cum s-a desfăşurat campionatul acesta, organizat, ca toate celelalte, de către Federaţia Română de Kempo (preşedinte Zaharia Amato) şi administraţia publică locală buzoiană. Ce am reţinut din prima e că a fost un campionat de excepţie. Cu 324 de sportivi participanţi proveniţi din patruzeci de cluburi sportive din toată ţara. Şase dintre aceste cluburi fiind recent înscrise în federaţie. Sala Sporturilor din Buzău, care a găzduit evenimentul, este una modernă, cu peste două mii de locuri. Şi dotată cu tot ce este necesar pentru desfăşurarea oricărei competiţii sportive.
 
Despre cei şapte luptători
de la CS Vulcan, cu care Florin Mârza s-a dus la campionat,  voi scrie în ordinea vârstei. În care, de fapt, mi i-a enumerat însuşi antrenorul lor. Daria Crişan, 12 ani, cat. -45 kg, a avut o evoluţie bună ţinând seama că, din cauza unor probleme perso­-nale, a lipsit opt luni de la antrenamente. "Nu mă aşteptam ca să-şi revină la acest campionat", zice Florin Mârza despre Daria, care a intrat în posesia medaliei de argint. Într-o evidentă scădere de formă a evoluat, însă, Iosif Lucian Calo, 13 ani, cat. -40 kg. De data asta, băiatul nu a mai fost luptătorul care, din trei figuri şi două mişcări, îşi lăsa la resetat adversarul. Fapt pentru care a fost medaliat doar cu bronz.
 
O revenire spectaculoasă
a fost evidentă la Ionela Pătru, 17 ani, cat. -55 kg. Cu derogare de la federaţie, fata a luptat la seniori. A avut-o ca adversară pe o sportivă mai mare cu trei ani ca ea. Căreia, după ce i-a servit un picior în burtă, nu a mai avut cu cine să discute, fiindcă respectiva s-a pus pe plâns. În consecinţă, Ionelei i s-a decernat medalia de aur. Surpriza mare pentru Florin a fost când preşedintele Zaharia Amato l-a tras deoparte. După care i-a zis vezi să fii pregătit, fiindcă, în martie anul viitor, mergi cu fata asta la campionatul European de Kempo de la Antalya - Turcia. Dovadă că ultimele evoluţii ale Ionelei Pătru, finalizate cu medalii de aur, au fost atent monitorizate de către FR Kempo.
 
Ca sportiv
la prima lui participare la o asemenea întrecere sportivă, Alin Andrieş, 17 ani, cat. -65 kg, "s-a descurcat binişor, a pierdut, dar a învăţat câte ceva", citez din comentariul lui Florin Mârza. Cu totul şi cu totul aparte este, pentru acelaşi antrenor Florin Mârza, prestaţia lui Daniel Foleanu, 17 ani, cat. -95 kg. După campionatul de Wu-Shu Sanshou din august de la Bucureşti, acesta de la Buzău este al doilea la care a participat Daniel Folenau. Aur la primul, aur şi la al doilea! Asta da realizare!
 
La prima competiţie
de Kempo a fost şi Alin Lixandru, 32 de ani, cat. -80 kg. Din păcate s-a întors fără nicio medalie. George Dănescu, 21 de ani, cat. +95 kg, a luptat în trei meciuri epuizante cu sportivi care aveau mult peste greutatea sa. Pe care, însă, i-a dovedit, aşa că s-a ales cu medalia de aur!
 
Până la următoarea 
competiţie, Campionatul Mixt Grapplin şi K1, de la Bucureşti mai este o lună, dar, pentru luptătorii de la CS Vulcan, pregătiri­le au început deja. Fiindcă, dat fiind sprijinul clubului, al primăriei şi al consiliului local, vor fi prezenţi negreşit şi la acesta.

Comentarii articol (1 )

#1 Adrian03.11.2011,  21:17:41
Felicitari George Danescu, toti cistigatorii si mai ales Florin Mirza pentru rezultatele voastre! Multe succese in continuare! Adi si Mariana / Dubai UAE


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter