28.01.2014,  21:41:08 | 3 comentarii | 2757 vizualizari
În goana sa disperată după reprezentativitate, / Bebe Nica intoxică şi mediul sindical de la Termocentrala Paroşeni


de Gheorghe OLTEANU
Deşi Departamentul Energetic de la Mintia al Sindicatului Muntele se străduieşte, de circa o lună, să-i îmbârlige şi să-i atragă în masă spre el pe salariaţii de la Termocentrala Paroşeni, doar o foarte mică parte dintre sindicaliştii uzinei au fost intoxicaţi cu promisiunile pe care, unele fără nicio logică, le vântură oamenii lui Bebe Nica.
 
A umblat vorba
că, luna trecută, însuşi mai marele Muntelui ar fi colindat prin termocentrală, în căutarea de noi adepţi. Raidul s-ar fi soldat cu, pretinde preşedintele într-un document remis conducerii SE Paroşeni, înregimentarea în Muntele a patruzeci şi cinci de salariaţi. Numărul i s-a părut, de la bun început, foarte umflat chiar şi domnului Dorin Modrea, preşedintele Sindicatului Liber SE Paroşeni (în poză). Deşi ieri, când am discutat cu dumnealui, domnul preşedinte nu avea o situaţie oficială, domnia sa vorbea doar de circa douăzeci de persoane care ar fi solicitat ieşirea din Sindicatul Liber şi din Sindicatul Independent, condus de Titus Birou, pentru a pleca la Departamentul Energetic al Sindicatului Muntele. 
 
Ca să vă daţi seama
despre confuziile pe care le creează, în uzină, oamenii lui Bebe Nica, dau ca exemplu ceea ce s-a petrecut alaltăieri. Când, în Secţia Chimică a termocentralei, au avut loc alegeri în cadrul organizaţiei de aici a Sindicatului Liber. Ei bine, deşi se zvonise insistent şi cu premeditate că cineva important din secţia aceasta şi-a mutat bagajul sindical la Muntele, tocmai persoana aceea a fost aleasă în funcţia de lider sindical. De altfel, alegeri, în fie­care organizaţie a Sindicatului Liber şi a celui Independent, vor avea loc până în decada întâi a lunii februarie, urmând ca după aceea să se desfă­şoare adunarea generală. În care de pe acum se vorbeşte c-ar fi programată o unificare a Sindicatului Liber cu Sindicatul Independent. Acesta din urmă datează din 2003, an în care, la Termocentrala Paroşeni, activitatea de exploatare a fost despărţită de cea de reparaţii. Aceasta din urmă fiind încredin­ţată SC Termoserv SA, o societate care nu mai există în momentul de faţă.
 
Domnul Dorin Modrea,
care de zece ani conduce Sindicatul Liber SE Paroşeni, este de părere că ceea ce face Bebe Nica prin oamenii lui este, pur şi simplu, o intoxicare. Unele dintre drepturile pe care el le vântură pe sub nasul celor care-i cred spusele nu au niciun fel de logică.
„Noi, în cadrul Federaţiei Energetica, avem salariaţi de la minele Lupeni, Livezeni şi Petrila, aşadar este reprezentat foarte bine şi sectorul minier, explică liderul sindical de la Paroşeni. Bebe Nica vrea cu tot dinadinsul reprezentativitate, chiar şi cu preţul acesta, al intoxicării oamenilor. Face asta, deşi ar fi multe alte probleme în care sindicatele şi-ar putea armoniza activitatea. În loc să facem asta, noi umblăm prin tribunale”.
 
N.R. Din surse sigure am aflat că celebra d-nă Brie ar fi fost transbordată de la Divizia Minieră la Termocentrala Paroşeni. Gura lumii vorbeşte că şi Bebe ar fi pus osul la această mutare… Sperăm că nu şi-a luat cu ea şi năravul pontajului fictiv al lui Petre Bebe Nica, act care i-a oferit atâtea şi atâtea satisfacţii şi care i-a conferit notorietate mondenă şi administrativă. Suntem curioşi la ce sindicat se va înscrie d-na Brie, dacă nu cumva se va fi şi înscris deja…

Comentarii articol (3 )

#1 jack28.01.2014,  22:18:31
Conform art 9 din Legea 67/2006 şi Codul Muncii Cap v art 173 drepturile salariale se transferă în totalitate cesionarului-să nu uităm că SNH-SA a fuzionat în anul 2012 cu CEH, 3.Avănd în vedere fuziunea prin absorţie a SNH-SA( actuala Divizie Minieră) cu C.E.H. anul trecut(iulie 2013),este interzisă orice renegociere mai devreme de un an al drepturilor salariale(adică iulie 2014).Citez art din lege.. ART. 9 (1) Cesionarul are obligaţia respectării prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil la data transferului, până la data rezilierii sau expirării acestuia. (2) Prin acord între cesionar şi reprezentanţii salariaţilor, clauzele contractului colectiv de muncă valabil în momentul efectuării transferului pot fi renegociate, dar nu mai devreme de un an de la data transferului.== P.S. vad ca incurajati vocabularul vulgar.
#2 Ortacii29.01.2014,  09:52:34
@jack, SNH a fuzionat cu CEH in August 2013 deci se putea mari sporul de pericol cu 750 lei de la 1 Ianuarie 2013 iar de la 1 Iulie 2013 cu 800 lei, se anunta vremuri tulburi in valea jiului, ce-o fi o fi.
#3 marinica29.01.2014,  15:26:49
se pare ca nica le-a tras-o din nou psdistilor prin racolarea unui mic sindicat de la vulcan (pe langa 48 de bucati de la uzina paroseni)!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
În condiţiile în care divizarea CEH este iminentă, Sindicatul „Muntele” simte de pe acum că va pierde t[..]
29.03.2015, 19:41   |    4 comentarii
De ceva timp, Petre Bebe Nica, pensionabilul inspector social pe zeci de milioane la Sindicatul „Muntele”, gâfâie din [..]
17.02.2015, 19:42   |    2 comentarii
Pentru a distrage atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme ale mişcării sindicale (cum ar fi deconturile de carburan[..]
14.09.2014, 19:09   |    6 comentarii
Judecătoria Petroșani a admis, în data de 6 august 2014, cererea de încuviințare a executării silite împotri[..]
13.08.2014, 21:15   |    3 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter