Aforismele lui Valeriu Butulescu circulă intens în Peninsula Iberică, traduse şi publicate în spaniolă (două ediţii), portugheză, catalană. Şi, mai nou, în limba bască. În luna decembrie, la  Tolosa în Ţara Bascilor a ieşit de sub tipar volumul „HAREAZKO OASIAK” conţinând o consistentă colecţie de aforisme traduse în limba bască de reputatul filolog Hasier Agirre, el însuşi un autor prolific de aforisme. Cartea a fost tradusă după ultima ediţie spaniolă, publicată în urmă cu doi ani, la Alicante. Postfaţa este semnată de conf. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu de la Universitatea din Alicante, iar prefaţa de scriitorul italian Fabrizio Caramagna, poate cel mai activ şi reprezentativ exeget al fenomenului aforistic european. Lansarea cărţii urmează să se facă în curând, moment în care vom reveni asupra acestui eveniment.  Deocamdată vă prezentăm fragmente din prefaţa noii ediţii a acestei cărţi. Are cuvântul Fabrizio Caramagna:

 

„...unul din cei mai mari exponenţi ai aforismului contemporan...”

Cred că pot spune, fără teama de a fi contrazis că dintre aforişti contemporani, Valeriu Butulescu este cel mai tradus autor din lume. Aforismele sale au fost publicate şi traduse în aproape cincizeci de limbi, inclusiv limba arabă, persană (parsi), siriacă, vietnameză, mongolă şi armeană. Acest lucru  demonstrează încă o dată că genul aforistic contemporan e departe de a fi mort.

Pentru a explica motivele succesului aforismelor lui Butulescu, trebuie să pornim de la caracteristica aforismului. Răbdarea cititorului la o carte de aforisme este mai mică decât cea din orice alt gen literar. Dacă o carte de aforisme plictiseşte e închisă imediat sau vine răsfoită în mod distrat. Cu alte cuvinte, autorul care scrie în mod aforistic îşi asumă un risc mult mai mare decât  scriitorii de alte genuri literare, cum ar fi proza narativă, unde nu întotdeauna mediocritatea textului implică plictiseala cititorului sau moartea autorului. Butulescu reuşeşte cu aforismele sale să menţină mereu trează atenţia cititorului. Cu stilul său unic în fiecare aforism ne constrânge să vedem ceea ce nu am văzut încă, să auzim cuvinte cunoscute într-un mod total diferit. În multe cazuri, aforismul lui Butulescu se prezintă ca ceva care se opune opiniei comune, care pare inacceptabil la prima vedere, şi numai după aceea este recunoscut ca fiind adevărat.

O altă caracteristică a aforismului lui Butulescu este ironia care nu sfârşeşte niciodată în replică de salon, sau chiar mai rău, în glumă cinică, păcătuind în primul caz prin comedie vulgară şi în al doilea, prin artificialitate. Ironia lui Butulescu (care adesea se transformă în autoironie, ca şi în acest aforism: „Deviza mea de scriitor: Butulescu, sunt atâtea cărţi proaste pe lume! 

Nu te grăbi să mai adaugi una.”) oscilează într-un echilibru dificil de delicateţe şi de gravitate, declanşează un zâmbet, dar în acelaşi timp pune în mişcare mecanismul inteligenţei noastre. 

Şi la Butulescu apar aceste alăturări oximoronice, între ironia şi răceala aforismului şi între ambiguitatea şi căldura poeziei, plecând de la titlurile culegerilor aforistice (Oaze de nisip, Stepa memoriei, Imensitatea punctului, Frunze fără ram, Noroi aurifer) până la multe dintre aforismele sale. Astfel este foarte frecventă utilizarea imaginilor şi a metaforelor lumii naturale (valul, vântul, pădurea, lumina, întunericul, stelele, râurile, munţii), în cheie poetică şi în acelaşi timp aforistică.

Sunt frecvente şi aforismele care au ca personaje animalele (leul, privighetoarea, pinguinul, lupul, oaia, câinele, pisica etc). Animalele sunt folosite foarte des într-o cheie simbolică - o tehnică ce porneşte de la fabulistul Esop - pentru a ilustra calităţile şi defectele omului.

În postfaţa volumului “Oaze de nisip” (Sand Oasis), publicat în Statele Unite în 1989, Tadeusz Nowak scrie foarte bine că: “Valeriu Butulescu a debutat ca poet şi ca un excelent traducător de poezie. El a început să scrie aforisme, oarecum la marginea preocupărilor sale. La început autorul le considera simple însemnări poetice, idei pentru viitor, schiţe de poezii. Treptat, aceste însemnări au prins viaţă, începând să trăiască independent. Butulescu le-a numit în mod deliberat aforisme, poezii sau minipoezii. E o caracteristică a lor, de la început până la sfârşit. Metaforele sunt întotdeauna încrustate în căutate  imagini poetice. Poate de aceea aforismele sale sunt atât de diferite de altele”. 

Cu această nouă ediţie sper să contribui la răspândirea  frumuseţii unuia dintre cei mai mari exponenţi ai aforismului contemporan din România şi nu doar. Aforismele lui Butulescu sunt sceptice şi ironice, paradoxale dar cu toate acestea adevărate, poetice şi sarcastice, pline de gravitate şi pline de umor. (Al. H.)