Este un text de referinţă în istoria literaturii. Dar spectacolul va fi de referinţă. Ca să lăudăm puţin munca acestei echipe, vreau să vă spun că de multe ori când sunt întrebat cum o să fie, ce-o să fie, spun că noi nu o să facem un spectacol bun. Noi vom face un spectacol important. Am să vă spun şi de ce noi vom face un spectacol important plecând cu istoria mea în acest teatru. Am mai spus-o, dar îmi place s-o repet, pentru că există un mare adevăr în istoria mea cu acest teatru. Să vă spun cum a început totul. În 2004, la un festival important din România, eu primeam un premiu, iar actualul manager, Nicoleta Bolcă, primea un premiu de interpretare pentru un rol principal, „cea mai bună interpretare într-un rol principal”. Pe atunci, la Petroşani era un alt director. în ianuarie 2005 m-a chemat şi am semnat un contract pentru un spectacol. Acel domn director s-a retras, iar noul manager, Nicoleta Bolcă, m-a chemat, continuând punerea în aplicare a planurilor mele cu directorul de dinainte. În felul acesta am făcut un spectacol care se numea ”Căsătoria”, textul aparţinea lui Gogol, iar acel spectacol important a deschis seria spectacolelor mele. Dar cel mai important este că acel spectacol a putut să demonstreze că această trupă, în acel moment, putea să facă faţă cerinţelor severe. Şi, în acest fel, au apărut în peisajul spectacolului nostru ceilalţi regizori. Curajul de a invita regizori trebuie să fie dublat, în cazul unui manager, de siguranţa că trupa este antrenată. Şi spectacolul nostru, ”Căsătoria” de Gogol, demonstra că trupa poate şi este pregatită şi poate să fie antrenată mai departe. De aceea zic că facem spectacolele importante. Nu facem spectacole bune. „Hamlet” va demonstra că un text de anvergură poate să fie pus în scenă la Petroşani. Ştiţi că de foarte multe ori teatrul de la Petroşani a fost tratat ca... teatrul de la Petroşani. Este vremea să nu mai fie tratat aşa.

C. Docea: Mai ales că are o istorie onorabilă în spate... Revin la Andrei şi îl întreb cum vede el acest rol. În ce fel crezi că te va marca? Când Zeffirelli a regizat „Iisus din Nazaret” a ales un actor - un ilustru necunoscut - care a jucat monumental. Robert Powell îl chema. Dar care, după ce a jucat acel rol (vorbim de o miniserie care, din 1977, se difuzează an de an, care s-a tradus în majoritatea limbilor pământului) nu a mai reuşit să îmbrace, să se împace cu un alt rol. Revenind, cum îl vezi tu pe „Hamlet”, cum crezi că te va marca? Am exagerat puţin, nu suntem în aceeaşi situaţie, dar e un rol important pentru tine plecând în primul rând de la faptul că ţi se acordă credit, ceea ce cred că îşi doreşte orice tânăr actor...

Andrei Sabău: Sper să nu apară aceeaşi problemă şi la mine ca la Robert Powell. Este, într-adevăr, un rol colosal. Indicaţia pe care am primit-o de la domnul regizor, un lucru pe care mi-l spune în fiecare zi, e că nu joc Hamlet. Pentru că nu pot să-mi permit să conştientizez lucrul ăsta, în speţă, când sunt pe scenă. Pentru că e un rol trecut prin multe mâini, a trecut mult timp peste el şi a fost pus în multe, multe ipostaze. Ce pot eu să fac este să îl apropii de mine şi să pun ceva din mine în el, prin asta încerc să nu-i dau voie să fie colosul ăsta pe care ar trebui să-l interpretez. Nu-l văd decât ca pe un orice rol.

C. Docea: Adică îţi propui să nu te stăpânească rolul, ci să îl stăpâneşti tu.

Andrei Sabău: Da. Nu-l văd diferit de celelalte roluri pe care le-am jucat până acum, aici incluzând şi spectacolele din facultate. Este un rol pe care îl am şi pe care trebuie să îl duc la capăt.

C. Docea: Îmi spuneaţi, domnule regizor, că asta 

v-aţi propus încă de la prima colaborare. Să demonstraţi că trupa de la Petroşani poate fi pusă în valoare. Cunoaştem deja un membru al acestei echipe, în persoana lui Andrei Sabău. Vă invit să ne vorbiţi şi despre ceilalţi oameni pe care vă bazaţi, insistând să nu vă referiţi doar la actori.

Gelu Badea: Trebuie spus din start că spectacolul va fi unul complicat tehnic. Ştiu că, de fiecare dată când vin la Petroşani, corpul tehnic al teatrului are un soi de frison, că vine Badea şi iarăşi o să vezi ce-o să fie şi câte probleme o să fie. Fericirea este că teatrul are un corp tehnic pregătit să răspundă unor cerinţe intense. Sunt aici bărbaţi şi femei deja trecuţi prin teatru şi probabil că nimic nu îi mai sperie. Sunt la a nici nu mai ştiu a câta colaborare cu scenograful Alexandru Radu, cu care aici am făcut câteva spectacole, cu care am făcut spectacole şi în alte părţi, şi cu care pot să spun că am avut o întâlnire fericită. Eu în şcoală le spun studenţilor la regie că întâlnirea cu un scenograf este foarte importantă. Nu determinantă, dar foarte importantă. Există regizori români şi străini în acest moment care lucrează de ani de zile cu aceiaşi scenografi. Se creează o comuniune de gândire şi de căutare a soluţiilor scenice care, până la urmă, sunt încununate de succes. Trupa de la Petroşani se primeneşte în fiecare an, primeşte câţiva tineri şi dă drumul altor tineri, care pleacă în alte teatre şi nu în Spania la căpşuni. Din fericire. Teatrul primeşte în fiecare an tineri.

C. Docea: Acesta este un avantaj pentru un regizor. Probabil sunt mai uşor de modelat tinerii actori care vin din facultate cu o sete mai mare de a juca decât actorii de 40 de ani. Care pot fi uşor blazaţi, sau poate nu mai au aceeaşi energie, dăruire.

Gelu Badea: Aici este o discuţie care poate să capete nuanţe filozofice. Eu nu cred că un regizor modelează actori. Eu am altă părere despre acţiunile regizorului împreună cu echipa de actori cu care lucrează. Cred că regizorul trebuie să deschidă nişte căi şi să încerce să stimuleze capacitatea de a lucra a actorului pentru că, în acelaşi timp, eu personal nu cred în talent. Talentul este o categorie care mie îmi este străină. Cred că noi practicăm o meserie, regizor-actor-scenograf-dramaturg. Şi că avem şansa ca, de câteva ori în viaţă, în cariera noastră, să transformăm această meserie în artă. Dar acelea sunt momentele pe care le simţim cel mai bine şi, dacă întrebaţi actori de diferite vârste, cred că vor avea curajul să vă povestească. Trupa are în primul rând un nucleu stabil. Există în Petroşani câţiva actori. Mi-e greu să spun câţi în acest moment care se află permanent nu numai în gândurile mele regizorale, ci în gândurile tuturor regizorilor care vin la Petroşani, iar acestora li se adaugă tinerii aceştia despre care vorbesc. Trupa, cum am mai spus, este o trupă bine antrenată. De exemplu Andrei, cu care m-am întâlnit de câteva ori şi probabil că s-a uitat urât la mine când îl corectam pe un coleg de-al lui de la regie, cu care trebuia să fiu foarte sever în momentele în care îşi făceau examenele. Andrei a fost o dorinţă a mea, probabil că el ştie sau nu, poate afla acum. Eu am vorbit cu domnişoara director şi i-am povestit despre un băiat de la Cluj cu care aş putea să fac „Hamlet”. Domnişoara manager Nicoleta Bolcă m-a anunţat în februarie 2013 că pot să fac în stagiunea viitoare ce text vreau eu, cu cine vreau eu, ceea ce este un lucru foarte bun, şi atunci am propus „Hamlet”.

C. Docea: Şi de atunci, probabil, aţi pregătit şi o parte din echipă...

Gelu Badea: Da, am început să gândesc şi echipa. Sigur că este foarte greu să ţi se satisfacă, ca „mare făcător de teatru”, toate pretenţiile. Dar eu am norocul că mie îmi sunt îndeplinite dorinţele. Trebuie să spun că echipa este formată din nucleul constant al teatrului (de unde vreau să-l scot în evidenţă, să-l remarc pe actorul Nicolae Vicol) dar şi din tineri, împreună cu Alexandru Radu, cu cei de la tehnic. Trebuie să spun şi despre ceea ce se întâmplă în ateliere, lucruri senzaţionale. Eu de câte ori mă duc într-un atelier, că e de lacătuşerie, că e de tâmplărie, că e de croitorie, rămân foarte impresionat. Nepricepându-mă la ceea ce fac ei acolo, eu având doar pretenţiile şi fantasmele mele de căutător în teatru, sunt întotdeauna încântat  de ceea ce pot să scoată oamenii în ateliere. Acestei echipe i s-a adăugat de astăzi, şi am marea bucurie că până la urmă domnişoara Bolcă a reuşit acest lucru, un compozitor care va compune muzica originală pentru acest spectacol. Şi nu este de ici, de colo. Se numeşte Peter Venţel, predă la Facultatea de Teatru de la Cluj, la Conservatorul de la Cluj, şi a colaborat cu foarte multe teatre din România.

C. Docea: Aş vrea să îmi vorbiţi despre câtă muncă stă în acest spectacol, cât de des se repetă, când v-aţi apucat de lucru. Ştim când trebuie să fiţi gata, că în data de 8 februarie totul trebuie să fie impecabil. Vorbiţi-ne însă de munca din spatele acestei piese.

Andrei Sabău: Cred că lucrăm de pe la începutul lui decembrie, chiar în data de 1 decembrie am venit în Petroşani cu intenţia de a începe proiectul. Repetăm de două ori pe zi, zi de zi, inclusiv în weekend-uri, cu o mică pauză între, în care - tot aşa -  se repetă text. Suntem la faza de construcţie a scenelor, aşa că încă mai scârţâie textul, în pauze tot timpul stăm cu textele în mână. Consider că stăm bine. 

Gelu Badea: Intervin. Eu cred că stăm foarte bine, adică în momentul în care 95% din ceea ce înseamnă decor şi cam 60% din ceea ce înseamnă costume s-a rezolvat, eu zic că stăm foarte bine. Cu construcţia efectivă a spectacolului, ţinând cont că ne-am apucat de o lectură pe 2 decembrie din câte ştiu eu, şi cam pe 19 ne-am oprit, stăm bine. În perioada asta, 2-19 decembrie, eu am stat şi o săptămână la pat pentru că mi-am sucit coloana şi nu mă mai puteam mişca, dar ei veneau la mine în cameră ca să citim textul. Eu zic că stăm foarte bine şi că pe data de 8 februarie nu îmi doresc să fim impecabili. Eu îmi doresc ca toate gândurile pe care vrem să le transmitem şi pe care ni le-am dorit să le aşezăm în spectacol să ajungă la spectatori. Cam asta cred că e.