10.12.2008,  17:45:50 | 0 comentarii | 437 vizualizari
Se poate şi mai rău?
de Genu TUȚU

Fără personalitate, fără rezultate, fără valoare. Sunt doar trei elemente care ar putea fi puse în dreptul echipei CS Vulcan, cu o comportare lamentabilă în prima parte a sezonului 2008-2009.
Schimbările masive de lot din toamnă, director tehnic şi antrenor nou, toate acestea n-au adus nimic nou în jocul unei echipe care făcuse un campionat slab şi în campionatul trecut.
Experimentaţii Nelu Mitrică şi Ma­rian Dinu nu şi-au prea impulsionat (şi impresionat) mai tinerii colegi, portarul Mârşava, un factor de echilibru, ani de zile, s-au “lăsat“ în portarul Tonca sau Cobliş fiind depăşiţi deseori de evenimente. Florin Radu şi Bastardu au mai dat ceva culoare jocului echipei, dar a fost prea puţin. Preşedintele clubului, Ioan Dragoş, a declarat că nu înţelege această atitudine, iar preşedintele de onoare, primarul Gheorghe Ile, a spus că va analiza serios dacă admi­nistraţia locală va mai investi bani în retur. Cât despre finanţatorul Teodor Favatas, o prezenţă mult prea discretă. Să vedem ce va fi în retur.


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
Hercules - noul lider
Pentru că Cetatea Deva a stat în etapa disputată sâmbătă, Hercules Lupen[..]
29.03.2015, 19:53   |    0 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter