16.02.2014,  19:39:54 | 0 comentarii | 2859 vizualizari
Invazia de metal rock vine dinspre Lupeni


de Gheorghe OLTEANU

Iniţial, am crezut că trupa şi-a ales numele „Invader” după cel al unui personaj din filmele de acţiune care curg fluviu pe ecranele cinematografelor şi pe ale televizoarelor. Dar nu e aşa. Cel căruia i-a venit ideea s-a dorit tot un fel de invadator. Însă nu al altor planete sau galaxii, ci a ceva mult mai pământean. Al muzicii metal rock.

Pentru că asta fac cei
cinci băieţi care alcătuiesc formaţia „Invader”. Toţi sunt elevi la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni. Gherghe Alin, chitaristul solo al trupei, cel care mi-a spus că numele acesta i s-a arătat ca un fel de inspiraţie divină, „ceva de genul veniţi şi invadaţi lumea muzicii”, este în clasa a X-a C, împreună cu alţi doi componenţi ai formaţiei, Bogdan Pavel, tobe, şi Raul Starcz, chitară bas. De fapt, Alin şi Bogdan, care se cunosc de când erau în clasa a V-a, sunt cei care, la mijlocul anului trecut, s-au gândit să înfiinţeze trupa aceasta de muzică rock. Pe basist l-au găsit repede. Tot în clasa lor. Raul voia să se apuce de cântat la chitară, aşa că lui Alin i-a fost uşor să-l lămurească să-şi ia un bas. Pe atunci, Raul nici nu ştia că există şi chitara asta, glumeşte Alin pe seama colegului său.

Răzvan Maxim,
chitară ritmică, este într-a noua. A aflat de la alţi elevi că unii dintr-a zecea îl caută pe unul care să facă armonie. N-a mai stat pe gânduri şi li s-a alăturat imediat. Puţin mai greu a fost să-l găsească pe solistul vocal potrivit pentru genul de muzică metal rock pe care doreau să meargă. „Pe Bogdan îl ştiu din clasa I, îşi aminteşte George Lazăr, care-i în a X-a E. Auzisem că umblă să-şi facă trupă şi m-am dus la el, pentru că voiam un cântec pentru o serbare şcolară. M-am dus şi am rămas!”. Aşa s-a născut, aşadar, „Invader”.

Nu trebuie să fii
neapărat un fan al rock-ului metalic, ca să remarci talentul acestor băieţi. Alin se arată de pe acum ca un virtuoz al chitarei Ibanez pe care o mânuieşte, iar Bogdan stăpâneşte ca nimeni altul setul de tobe, pedala dublă şi cinelele înşirate în faţa lui. La stângaciul Raul te atrage modul delicat în care degetele mâinii drepte îi alunecă pe corzile basului, tot Ibanez, iar la Răzvan, deşi plăpând în aparenţă, concentrarea cu care ţine fără greş ritmul pe Fender-ul său roşu. Cu asemenea instrumentişti talentaţi, şi George este tot timpul conştient că vocea lui trebuie să sune cât mai aproape de a vocaliştilor de la Sepultura, Metallica, Amon Amarth sau Machine Head, trupe de la care ei au luat cântecele după care fac cover.

Până acum,
cei de la „Invader” au cântat în Lupeni, la serbările făcute de liceul lor, şi în câteva seri la localul Valahia. Au fost invitaţi - şi, normal, că nu au ratat ocazia - să concerteze şi la Timişoara. Acolo, cineva le-a spus că, dacă o ţin tot aşa, vor ajunge departe. Băieţii nu au uitat asta şi, cu fiecare repetiţie şi apariţie în faţa publicului, se străduiesc să se apropie de ţelul propus: acela de a se auzi tot mai mult şi mai des despre invazia de metal rock care vine dinspre Lupeni.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter