09.01.2009, 17:20:26 | 0 comentarii | 859 vizualizari
Lupul, paznic la oi / Şef la ANSMR prin minciună
Articole de acelasi autor
de Anamaria NEDELCOFF
Deşi articolul 7 din Statutul Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) arată că „poate dobândi calitatea de membru onorific al A.N.S.M.R. orice persoană care, în orice mod, sprijină activitatea de salvare montană din România, are 18 ani împliniţi şi nu a suferit condamnări penale”, iată cum unii dintre salvamontiştii din Valea Jiului nu prea au ţinut cont de acest lucru.
Şi cu bani şi cu funcţie
Un exemplu în acest sens este proaspătul uns vicepreşedinte al ANSMR, Gyorgy Resiga, care în trecut a fost destul de certat cu legea, când “i-a căsăpit” pe cei de la fundaţia americană “Noi Orizonturi” din Lupeni de vreo 25.000 de dolari. Totodată, în luna martie 2004, la Curtea de Apel Alba-Iulia i-a fost respins recursul, iar instanţa a hotărât ca, pe lângă banii pe care trebuie să-i înapoieze americanilor, ar trebui să mai facă şi puţină puşcărie, după cum urmează: 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare. În baza art. 33 lit.a şi 34 lit. b Cod penal, instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de doi ani închisoare, iar în baza art.81,82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani.
Fals în declaraţii
Ceea ce înseamnă că anul trecut, în 25 martie 2008, Resiga a fost achitat şi se poate bucura în linişte de funcţia sa de vicepreşedinte al ANSMR şi de şuturile la mina Lupeni, pe care le făcea pe pârtiile din Straja, dând lecţii de schi.
Însă nimeni nu se leagă de ceea ce este acum Resiga, ci de faptul că ar putea fi acuzat de fals în declaraţii. Aceasta deoarece şeful Salvamont Lupeni a fost vicepreşedintele ANSMR şi în perioada 2004-2008, iar el nu a declarat faptul că are antecedente penale, ci i-a minţit pe toţi cei care au avut încredere în el şi l-au votat.
Mircea Opriş, preşedintele ANSMR, a declarat că el nu ştia despre condamnările lui Resiga: “Eu nu am ştiut că are aşa ceva. La documentaţia înaintată în 2004 pentru candidatura sa, el a declarat pe propria răspundere că nu are antecedente penale”. Iar alegerile au avut loc în toamna lui 2004, în timp ce condamnarea şefului de la Salvamont Lupeni a fost în primăvară, deci avea timp suficient să fie bărbat şi să îşi declare vinovăţia.
Surse judiciare au mai spus că, în condiţiile actuale, se poate face plângere penală pentru fals în declaraţii.
Comentarii articol (0 )
Nu exista niciun comentariu.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.
