09.03.2014,  21:56:52 | 0 comentarii | 1782 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În cinstea zilei de 8 Martie, / Primăria şi Consiliul Local Petrila au organizat un super-show


de Corneliu BRAN

Vineri, 7 martie 2014, înce­pând cu ora 17:00, la Casa de Cultura „Ladislau Schmidt” din Petrila a avut loc un spectacol de muzică uşoară şi populară, organizat de Primăria şi Consiliul Local Petrila, dedicat Zilei de 8 Martie – Ziua Internaţională a Femeii.

Sala de spectacole de la casa de cultură din Petrila a fost din nou plină de oameni şi vineri seara. De această dată, lumea a venit să vadă tinerii talentaţi din oraş care au fost angrenaţi la spectacolul oferit de primărie şi consiliul local în cinstea Zilei Femeii. Poate şi de aceea numărul femeilor din sală a fost mai mare decât de obicei, doamnele şi domnişoarele nescăpând ocazia să se distreze şi în acest mod, cu o seară mai devreme de ziua lor. Pe lângă spectatori, în calitate de organizatori, în sală au fost prezenţi şi o serie de reprezentanţi ai primăriei şi a Executivului, în frunte cu primarul Ilie Păducel, şi o parte din consilierii locali.
În deschiderea spectacolului au evoluat cei de la Ansamblul „Nedeia Petrileană”, din cadrul Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi” (structura Şcoala Gimnazială nr. 5), nimeni alţii decât Roxana Adam, Jessica Dubina şi Ghiţă Jura, precum şi formaţiile de dansuri populare din clasele a II-a şi V-VIII care fac parte din acest excelent ansamblu local format din tineri.
Ca de obicei, trupele de dansuri moderne care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instituţii de cultură de pe raza oraşului, formate din alţi tineri talentaţi, au oferit apoi câteva momente pline de dinamism şi culoare. „No Name Junior” (coordonator Anton Gabriela), „Sincronic D’Dance” (coordonator Vasile Cojocaru),
„Original Style” (coordonator Diana Stanciu) şi „Be the Best” (coordonator Alina Dinu) au oferit spectatorilor din sală câteva zeci de minute de dans modern, gustate mai ales de cei mai tineri dintre cei prezenţi.
După atâta dans au urmat, firesc, şi momente de muzică uşoară, care au fost susţinute de către interpretele Denisa Oancea şi Roxana Adam.
În continuare, dansurile populare au ocupat din nou scena, prin cei de la Ansamblul Folcloric „Bujorii Muntelui”, care au prezentat superb dansul „Ţarina”.
După acest moment frumos şi mai mult decât interesant, în sală au răsunat apoi acordurile câtorva melodii de muzică populară, interpretate pe rând de către solistele Iuliana Rus şi Maria Poenar.
Bineînţeles că de la un asemenea spectacol plin de talente locale nu putea lipsi un recital de muzică folk, susţinut de tânărul Dragoş Leonte de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” (structura Şcoala Gimnazială nr. 5 Petrila). Romantismul pieselor interpretate şi căldura cu care ele au fost cântate au făcut ca Leonte să primească ropote de aplauze.
Pentru a doua oară aflaţi pe scenă, membrii ansamblului „Bujorii Muntelui” au prezentat dansul „Lina”, fiind urmaţi imediat de solistul de muzică populară Mădălin Brândău.
Spre finalul spectacolului a urcat pe scenă o voce autohtonă, care s-a impus tot mai mult în spectacolele de muzică populară şi care are, se pare, viitorul asigurat în acest domeniu. Artist local care a interpretat şi vineri seara câteva melodii specifice folclorului din zona Văii Jiului, este vorba de Vlad Teodosiu, din ce în ce mai bun pe spectacol ce trece. Ineditul număr al acestui interpret a constat şi în faptul că de pe scenă el a început să ofere flori doamnelor şi domnişoarelor din sală, fiind ajutat şi de patru membri din ansamblu. În acest mod s-au oferit nici mai mult nici mai puţin decât exact 370 de lalele şi garoafe, după cum am aflat ulterior de la administratorul casei de cultură, cel care a pregătit şi vineri sala ca la carte pentru spectacol, inginerul Nicolae Drăghici.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită exact la final de prezenţa pe scenă a reputatului solist de muzică populară Robert Târnăveanu, vedeta serii, care a încântat auditoriul cu zece dintre piesele sale muzicale. Iar unde cântă ardeleanul Târnăveanu se ştie că e veselie, iar în sală aşa a fost, petrilenii fiind încântaţi de evoluţia cunoscutului solist de muzică populară.
La final nu putem să uităm de prezentatoarea Alexandra Elisabeta Preda, membră a ansamblului „Bujorii Muntelui”, care şi-a făcut din nou bine treaba în cele câteva ore de spectacol, semn că pe viitor acest rol de prezentator e acoperit la Petrila. Fără aere şi fiţe, cum se mai întâmplă câteodată cu unii aşa-zişi „mari prezentatori”, sau „vedete”, Alexandra Preda a reuşit să comunice bine cu sala şi să prezinte invitaţii în aşa fel încât să nu plictisească spectatorii şi să nu le „zgârie” urechile cu comentariile de prost gust, cum se mai întâmplă câteodată pe la spectacolele noastre din Vale.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema

Ziua de 8 Martie a fost un nou prilej pentru organizaţia PNL Petrila de a fi alături de doamnele şi domniţele din acest oraş, o[..]

09.03.2014, 22:46   |    1 comentarii

La Vulcan, cele care au tras cortina peste chefurile de 8 Martie au fost femeile pesediste. Din motive de acum cunoscute, ele şi-au[..]

09.03.2014, 22:43   |    0 comentarii
Dincolo de pasiunea pentru minge, fie ea ovală sau rotundă, sau pentru un alt sport, cu siguran[..]
05.03.2014, 22:39   |    0 comentarii

Sâmbătă, 9 martie, în Pasul Vâlcan nu s-a ţinut concursul de schi dotat cu trofeul care poartă numele acestei [..]

12.03.2013, 19:58   |    3 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter