19.01.2009,  14:21:23 | 0 comentarii | 581 vizualizari
PRM Hunedoara - gânduri de schimbare în jurul lui Vadim


de Mihaela PETROŞAN

Costel Avram: „Postul de vicepreşedinte este vacant peste trei ani şi jumătate, în 2012.”

În prima conferinţă de presă din 2009, preşedintele filialei judeţene a PRM Hunedoara, Costel Avram, a declarat, referitor la alegerile parlamentare din noiembrie, că rezultatele partidului nu au fost aşa cum şi-au dorit peremiştii.
„Cineva este vinovat. Începând de la organizaţiile judeţene şi până sus, la centru. Trebuie să ne asumăm răspunderea şi vina pentru eşecul de la alegerile parlamentare. Primul semnal a fost la alegerile europarlamentare. De atunci am mers din rău în mai rău. Cred că votul, chiar dacă ar fi fost pe liste şi nu uninominal, nu putea fi dife­rit pentru PRM. Iar dacă nu luăm măsuri va fi greu. Politica se face cu bani şi cu voinţă... Singura luptă acum este ca aleşii locali să meargă mai departe şi să aibă încredere în PRM. Pentru luna martie a fost convocat Consiliul Naţional al PRM care va stabili data Congresului... Nu cred că schimbarea preşedintelui Corneliu Vadim Tudor este o soluţie, dar în jurul lui trebuie schimbat ceva. ”, a explicat Costel Avram.
Sâmbătă, la Deva, a avut loc şi întâlnirea conducerii PRM cu reprezentanţii partidului din judeţ, pentru a încerca o reorganizare la nivel judeţean a partidului. „Dacă nu vom lua măsurile necesare, să avem identitate, un mesaj clar, vom dispărea. Nu vrem să fim pe urmele PNŢCD-ului”, a mai spus Costel Avram.
 „Nu înţeleg de ce se vorbeşte atât de schimbarea lui Costel Avram, de schimbarea prefecţilor şi a subprefecţilor. Nu înţeleg de ce primul ministru Emil Boc, profesor de drept constituţional, a emis o ordonanţă neconstituţională. Actualii aleşi, actualii guvernanţi, nesocotesc legea şi ne nesocotesc pe noi, cetăţenii. Se simte lipsa vocii PRM în Parlament”, a declarat, Ştefan Păşcuţ, referitor la zvonurile privind o încercare de a fi schimbat Costel Avram din echipa de conducere a CJ Hunedoara şi bătaia pe posturile din Prefectură.
„Colegii din politică nu au timp să discute problemele cetăţenilor, fiind foarte ocupaţi cu împărţirea funcţiilor, şi mă refer aici la PD-L şi Alianţa PSD+PC, iar cei din PNL să-şi plângă pierderea acestor funcţii. Este păcat că asta duce la întârzierea Executivului de a adopta şi aplica măsuri concrete pentru diminuarea efectelor crizei, iar criza economică nu ne va ierta, dacă nu suntem prudenţi. În acest moment, liderii politici ar trebui să dea dovadă de solidaritate. Toate afacerile sunt în scădere, iar răul abia de acum va urma. Cred că nunta între PSD+PC şi PD-L va fi urmată de un parastas. Alegerile prezidenţiale din acest an vor hotărî parastasul”, a declarat Victor Leu, consilier judeţean, vicepreşedinte al filialei judeţene a PRM.
Costel Avram nu se arată intimidat de presiunile politice şi spune că mandatul său este de patru ani, iar activitatea sa nu are de ce să fie sancţio­nată în vreun fel.
„Este adevărat că după alegerile parlamentare eşichierul politic, la nivel judeţean, s-a schimbat. Este adevărat că la negocierile dintre PSD şi PD-L asta a fost o problemă. PSD-ul a spus că nu discută alianţa din CJ Hunedoara. La Consiliul Judeţean Hunedoara nu se pune problema revocării vicepreşedintelui Costel Avram. Pentru a schimba vicepreşe­dintele CJ este cale lungă. Conform legii, schimbarea se poate face doar dacă există sancţiuni... Ceea ce nu este cazul. În plus, avem un exemplu... demiterea viceprimarului municipiului Deva, Ioan Inişconi, care s-a dovedit a fi ilegală. În acest moment, la nivelul CJ Hunedoara, avem 15 consilieri judeţeni din partea PNL şi PRM. Pentru a face majoritatea mai avem nevoie de doi consilieri. Nu ţin cu dinţii de funcţia de vicepreşedinte al CJ Hunedoara. Nu m-a născut mama vicepreşedinte. Postul de vicepreşe­dinte este vacant peste trei ani şi jumătate, în 2012”, a mai spus Costel Avram.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Ieri, 30 ianuarie, la sediul PRM Petroşani, de la orele 12:00, Mihai Irimie, preşedintele organizaţiei judeţene şi, totodată, [..]

30.01.2014, 20:29   |    2 comentarii
Conform unor declaraţii făcute ieri de liderul PNL Mircea Ioan Moloţ, conducerea organizaţiei judeţene H[..]
05.12.2013, 20:23   |    0 comentarii
Miercuri, 30 octombrie 2013, la sediul organizaţiei PRM Petroşani, a avut loc o conferinţă de presă, la care au participat Mihai Irimie, [..]
30.10.2013, 21:04   |    0 comentarii
Doar doi peremişti din judeţul Hunedoara s-au dus la Congersul PRM de la Alba Iulia. Dar n[..]
30.07.2013, 21:11   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter