23.01.2009,  11:06:54 | 0 comentarii | 607 vizualizari
Noi runde de negocieri între PSD şi PD-L


de Anamaria NEDELCOFF

Reprezentanţii PSD şi PD-L din judeţul Hunedoara vor avea, la sfârşitul acestei săptămâni, o nouă rundă de negocieri pentru împărţirea conducerii celor 30 de instituţii deconcentrate din judeţul Hunedoara. Până acum, comisiile de negociere ale celor două formaţiuni politice s-au mai întâlnit o singură dată, însă nu au reuşit să se pună de acord asupra acestor posturi, ci doar au stabilit modalităţile de colaborare dintre cele două partide.
Liderul interimar al PD-L Hunedoara, Tiberiu Iacob-Ridzi, a declarat că împărţirea funcţiilor de conducere la direcţiile deconcentrate nu se va face prin tragere la sorţi, ci printr-o modalitate care urmează să fie stabilită de comun acord cu partenerii de alianţă. Ridzi nu a avansat, însă, niciun nume de instituţie descentralizată unde PD-L ar dori să-şi impună oamenii la conducere, însă a declarat că, în acest caz, se va ţine cont şi de dorinţa filialelor locale din judeţul Hunedoara ale partidului.
„Eu pot să vă spun cum am procedat noi, în cadrul partidului. Am luat fiecare colegiu uninominal în parte, iar filialele de acolo şi-au stabilit priorităţile şi, eventual, funcţiile pentru care au oameni. În final, vom lua toate aceste propuneri, iar în funcţie de ele, vom stabili priorităţile, în acest sens, ale organizaţiei judeţene. Pot să vă spun că acum nu avem niciun nume de persoană stabilit pentru nicio funcţie”, a afirmat liderul inte­rimar al PD-L Hunedoara. Potrivit acestuia, în discuţiile avute cu partenerii de la PSD+PC s-a stabilit faptul ca funcţiile de conducere de la fiecare direcţie deconcentrată să fie împărţite între cele două partide, pentru ca instituţia respectivă să nu aibă doar o singură culoare politică. Astfel, dacă directorul va fi de la PSD, adjuncţii vor proveni de la PD-L.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Negocierile privind împărţirea funcţiilor în judeţ între PSD şi PD-L nu se arată a avea o finalitate într-un timp [..]

12.02.2009, 12:52   |    0 comentarii

Deşi, de săptămâni în şir, pedeliştii şi pesediştii hunedoreni se tot întâlnesc să pună la cale împărţi[..]

05.02.2009, 12:57   |    0 comentarii

Şi eşecul ultimei runde dovedeşte că există un blocaj şi în judeţul Hunedoara în privinţa  negocierile dintre PSD şi P[..]

04.02.2009, 12:16   |    0 comentarii

Surse din interiorul PSD au declarat că negocierile privind numirea conducerilor instituţiilor descentralizate şi ale companiilor din judeţ [..]

02.02.2009, 10:42   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter