10.02.2009,  14:08:20 | 0 comentarii | 461 vizualizari
Deşi funcţionează într-o clădire veche, retrasă / Clubul Pensionarilor din Petroşani este frecventat zilnic de circa 40 de persoane
de Corneliu BRAN

De mai bine de un an, pensionarii din municipiul Petroşani beneficiază de un club al lor, situat în clădirea fostului comisariat al armatei, pe strada Constructorului. Trebuie să spunem încă de la început că această idee a înfiinţării unui club, cât de cât serios, destinat celor care doresc să-şi ocupe timpul liber, după ce o viaţă întreagă au muncit – unii  chiar pe brânci şi pe salarii de nimic, pentru a-şi întreţine familia şi pentru a-şi acoperi nevoile zilnice de trai – a fost a primarului Carol Schreter,  plecat dintre noi între timp.
Noul primar, Tiberiu Iacob-Ridzi, nu a făcut altceva decât să continue această idee, preocupându-se să îmbunătă­ţească permanent condiţiile din acest sediu, o promisiune electorală acope­rită până în momentul de faţă.
Pasionaţii de jocuri de remy, table, şah sau cărţi de joc au acum iarna condiţii civilizate în acest spaţiu. Şi vom începe cu căldura, o mare carenţă în trecut în orice instituţie, care azi nu mai este o problemă, caloriferele clubului fiind fierbinţi non-stop. Apoi, trebuie spus că în clădire există diverse utilităţi funcţionale (curent electric, apă rece, cablu tv), plătite integral de către primărie.
“Zilnic, peste 40 de pensionari frecventează acest club. Acum, pe timp de iarnă, când afară este frig, oamenii preferă să vină aici, decât să meargă la ciupercă în parc, sau să se plimbe pe străzi. Găsesc oaza de linişte de care au nevoie”, ne-a spus administratorul Ştefan Raica, un colonel în rezervă, de 76 de ani. Acesta se ocupă de tot ce ţine de funcţionarea acestui club, deşi alţii, la vârsta domnului respectiv, ar prefera să stea acasă, decât să se mai lege la cap cu aşa ceva.
“Fac tot ce trebuie. După cum vedeţi, înăuntru este cald, sunt mese şi scaune destul de bune. Există şi un televizor unde oamenii pot urmări ştirile sau alte programe preferate. Avem tot ce ne trebuie, două camere unde jucătorii se pot distra, dar şi materia primă în acest sens, jocurile de remy, de şah, sau de table, pe care le punem gratuit la dispoziţia amatorilor. Înăuntru este plăcut şi, după cum vedeţi, este curăţenie.
Nu-i las nici să mişte, în sensul că, de când sunt aici, am schimbat regulile: nu se fumează înăuntru şi nu se consumă alcool! Meritul este şi al primăriei, care plăteşte toate utilităţile şi care ne-a mobilat clubul cu scaune şi mese. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi s-a ţinut de cuvânt. A spus că ne ajută şi a făcut-o. A continuat ideea domnului Schreter şi a făcut foarte bine. Aveau nevoie şi pensionarii din Petroşani de un club al lor, civilizat şi liniştit”, ne mai spune colonelul Raica.
Programul de funcţionare a Clubului Pensionarilor este între 11:00-20:00, deşi “mai fac excepţii, deoarece de multe ori deschid mult mai repede şi închid mult mai târziu”.
Întrebat dacă, din când în când, mai şi doarme pe-acolo, noi aşa primind anumite informaţii, colonelul re­cunoaşte că se mai întâmplă şi asta: “Nu dorm tot timpul, dar câteodată sunt obligat să rămân. Am stat de pază atunci când au fost sparte nişte geamuri, deoarece îmi era frică să nu vină hoţii să fure televizorul sau cine mai ştie ce”.
Trecând peste aceste aspecte care ţin de organizarea interioară a clubului, colonelul Raica ne arată şi zona exterioară, care nu a fost lăsată de izbelişte: “Vedeţi ce curat arată şi afară? Este tot meritul meu. Am făcut anul trecut o curăţenie exemplară. Păcat că unii dintre locatarii de la blocul de lângă noi mai obişnuiesc să arunce gunoiul cu plasa, direct de la etaj. Este un semn de lipsă de civilizaţie, care ar trebui stârpit! De altfel, în tot oraşul se practică acest sport naţional. Ar trebui identificaţi toţi aceştia şi amendaţi puternic, ca să înveţe să facă ce trebuie! Nu se poate aşa ceva!”. Ba se poate, domnule colonel, atâta vreme cât atitudinea civică e zero barat şi câtă vreme poliţia comunitară şi cei de la mediu dorm în papuci.
Dacă ar fi să mai legăm ceva de acest subiect, ar mai fi de spus că această locaţie este provizorie, primăria gândindu-se ca, pe viitor, când noua Casă Studenţească va fi dată în folosinţă, să mute acest club acolo, în actualul sediu al Casei Studenţeşti Petroşani. Până atunci mai este destul, mai ales cu criza asta, iar până la primăvară, când pensionarii vor schimba clubul cu „ciuperca” din Parcul Pensionarilor (o altă promisiune onorată de primar în acest sens), Clubul Pensionarilor îi aşteaptă, gratis, pe toţi pensionarii din Petroşani, ba chiar şi pe cei din toată Valea Jiului, ca să-i calce pragul.


Booking.com

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter