30.03.2014,  21:53:43 | 3 comentarii | 1672 vizualizari
După 2-0 în meciul Vulcan-Gloria Geoagiu, Neluţu Pantilimon e din nou optimist: / „Avem echipă bună, acum să recuperăm ce-am pierdut!”
de Gheorghe OLTEANU
Două goluri de aur înscrise pe teren propriu care, pentru CS Vulcan, înseamnă ieşirea din pasa mai mult decât proastă în care a cantonat în meciurile disputate în actualul retur al campionatului de fotbal.
 
Ceva spunea că
vulcănenii vor învinge. în meciului de sâmbătă, disputat în compania Gloriei Geoagiu. Acest ceva plutea în aerul de peste teren şi de peste tribună şi dădea certe speranţe de revenire. În atare condiţii, scorul de 2-0 consemnat în fişa de arbitraj la sfârşitul celor nouăzeci de minute de joc şi al celor patru de prelungire nu face decât să certifice faptul că ceea ce s-a întâmplat până acum a fost mai mult ghinion. Care, iată, s-a spart la jocul cu o formaţie cum este cea din Geoagiu care, până acum, a bătut tot ce-a prins. Şi acasă, şi în deplasare.
 
Este posibil
ca relansarea vulcănenilor să fi revenit odată cu revenirea pe teren a lui Răzvan Maier. Sau, poate, şi datorită îndemnurilor şi, uneori, a sfaturilor pe care, din gura tunelului sau din tribună, le-au strigat jucători vulcăneni încercaţi, cum sunt Raul Cismaş, Sorinel „Motanu’” Stângă sau Andrei Vajda, acum retraşi din lumea fotbalistică a diviziei D. Cert este, însă, că, de data asta, fotbaliştii vulcăneni au dat tot ce aveau mai bun în ei. Echipa a funcţionat ca un mecanism bine reglat, iar exemplul că, pe teren, nu există limită de vârstă care să-ţi spună că nu mai ai voie să joci a fost antrenorul secund Ion Mugurel Radu. Acesta a prestat ca la douăzeci de ani, vorba cântecului, şi, în câteva situaţii limită, i-a dovedit la baloane pe atacanţii Gloriei.
 
Primul gol al vulcănenilor
a fost realizat, prin alunecare, de către Ion Roşianu, după prima ocazie de a înscrie avută de Gelu Pavel, foarte bun în această partidă, şi a alteia, ivite din traseul în care mingea a circulat pe traseul Roşianu-Maier-Culiţă. Deşi oaspeţii, ambiţioşi nevoie mare şi veniţi la victorie, au început în forţă meciul, vulcănenii nu s-au pierdut nicio secundă şi le-au ţinut piept tuturor atacurilor. E drept că, de data asta, şi norocul a stat mai mult în partea lor de teren, asta observându-se în cele trei situaţii în care balonul a ocolit la milimetru bara porţii lui „Şmaicăl” Haring.
 
Fără îndoială,
scorul de 1-0 ar fi putut fi majorat chiar în ultimele minute ale reprizei I, dar, inexplicabil, Lavric Culiţă nu a şutat în plasă la momentul oportun, deşi era la doi metri şi ceva de ea. 
Din fericire, cel de-al doilea gol al fotbaliştilor vulcăneni vine exact când a trebuit: în primul minut al reprizei secunde. Dintr-o pasă dibace a lui Andrei Miclăuş mingea ajunge la Fetico care o potriveşte pe loc în aţele porţii echipei Gloria Geoagiu. Puţin mai târziu, aceluiaşi Fetico îI vine la cap o minge pusă de către Răzvan Maier, dar, de data asta, balonul doar salută, prin exterior, bara porţii. Un mic incident, după un fault comis asupra lui Maier („clar a fost talpă”, a exclamat nervos antrenorul Marius Szoradi), întrerupe partida pentru câteva minute, iar arbitrul de centru intervine şi-i calmează pe câţiva jucători mai impulsivi. 
 
Oaspeţii au o ocazie 
cât carul, dar noroc cu Haring care respinge meseriaş balonul peste bara transversală. Marius Szoradi face câteva schimbări, ies, pe rând, Pancu, Miclăuş şi Fetico, care sunt înlocuiţi cu Osiac, Rus şi Butură. Se consumă şi cele patru minute de prelungire arătate de către omul în negru de la centru, după care toată asistenţa vulcăneană, suporteri şi oficiali ai echipei, a răsuflat uşurată. Da, se poate, în sfârşit ghinionul s-a dus naibii, avem echipă bună, deci musai să recuperăm ce-am pierdut până acum!

Comentarii articol (3 )

#1 adi31.03.2014,  18:23:21
Brutalitatea pe teren a castigatorilor a fost remarcata?
#2 Dorin31.03.2014,  19:51:09
cam furati ...
#3 Nicuu 03.04.2014,  12:14:33
Blatistiii japcaa pe fataa la albitriii:))) Blatistiiiii


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter