|
.
01.04.2014, 20:43:53 | 0 comentarii | 1379 vizualizari
O relatare întârziată / Ziua Apei la Uricani
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Copiii grupei mici de la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani, conduşi de doamna rofesor Elena Kiss, împreună cu voluntarii Crucii Roşii Uricani, conduşi de domnişoara director Alina Iuliana Axiniei, au vizitat sâmbătă, 22 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Apelor, Barajul Valea de Peşti.
Aici au aflat lucruri noi şi interesante despre baraj, despre calităţile apei şi utilităţile acesteia, despre micile hidrocentrale din aval care produc energie electrică pentru situaţii critice. Au descoperit că de aici apa ajunge la robinetele din casele noastre. Au înţeles că fără apă nu există viaţă şi cât este de necesar să protejăm apele.
După această vizită fructuoasă copiii au participat la ecologizarea zonei, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice şi a angajaţilor de la Baraj prezenţi în ziua aceea acolo.
Acţiunile au făcut parte din proiectul educaţional Ziua Apei şi au avut ca scop dobândirea unor cunoştinţe despre Barajul Valea de Peşti, formarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de protecţia mediului, cu precădere a apei considerată pe drept sursă a vieţii şi sensibilizarea tuturor cetăţenilor în acest sens.
Proiectul s-a derulat cu succes datorită partenerilor noştri care ne-au sprijinit: Primăria oraşului Uricani reprezentată de domnul primar Dănuţ Buhăescu (care ne-a pus la dispoziţie microbuzul şcolii) şi ANAR – S.H.I. Petroşani – Baraj Valea de Peşti, reprezentată de director dr. ing. Sorin Corici şi ing. Ionel Brătuianu - în calitate de şef staţie Baraj Valea de Peşti, care au acceptat vizita, ne-au pus la dispoziţie informaţiile necesare şi ne-au sprijinit în acţiunea de ecologizare.
Mulţumim şi transmitem tuturor îndemnul: Păstraţi apele curate căci ele sunt sursa vieţii!
Elena KISS
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



