01.04.2014,  20:49:12 | 0 comentarii | 1972 vizualizari
La Deva / Sunt cei mai buni elevi muzicieni


de Mihaela PETROŞAN
Trei elevi de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva au obţinut locul I şi punctajul maxim la un festival-concurs de muzică desfăşurat la Timişoara.
 
Mai exact, în perioada 28-30 martie 2014, a avut loc la Timişoara cea de-a XII-a ediţie a Concursului-festival „Alma Cornea Ionescu”, organizat de Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. La această ediţie au participat elevi din România, Ungaria şi Serbia înscrişi la cele două secţiuni propuse de organizatori: pian şi muzică de cameră.
La secţiunea pian au participat 69 de concurenţi din cele trei ţări participante, evaluaţi de un juriu interna­ţional. Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” din Deva a fost reprezentat de elevii Timeea Băluş, clasa a IV-a, clasa profesor Cristian Dumitriu, Răzvan Drucan Negrea, clasa a IV-a, şi Mircea Logojan, clasa a VII-a, ambii de la clasa profesor Doina Ona. 
Toţi cei trei concurenţi au obţinut premiul I şi punctajul maxim de 100 de puncte, iar elevul Răzvan Drucan Negrea a fost invitat să cânte în cadrul galei laureaţilor care a avut loc în închiderea evenimentului.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
De sâmbătă, 1 august, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor o altă categorie de piese [..]
02.08.2015, 21:44   |    0 comentarii
După şapte ani, judeţul Hunedoara a triumfat, prin CNS Cetate Deva, într-un baraj de promovare în Liga a III-a.02.07.2015, 17:54   |    0 comentarii
Începând de miercuri, 1 iulie, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva propune vizitatorilor o nouă piesă[..]
01.07.2015, 21:53   |    0 comentarii
Campioana judeţului nostru, CNS Cetate Deva, a promovat în Liga a III-a, după ce a câştigat şi partida din retur d[..]
28.06.2015, 23:18   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter