|
.
03.04.2014, 21:15:21 | 1 comentariu | 2116 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Jucătorul-bucătar de la Hercules
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Chiar dacă fotbalul judeţean este la nivel de amatori, sunt foarte mulţi jucători care pe lângă faptul că sunt talentaţi în ale fotbalului mai excelează şi la alte capitole. Este şi cazul jucătorului Raul Ungurianu, de la Hercules Lupeni, apreciat de colegii săi pentru felul în care se descurcă la bucătărie.
Fundaşul echipei de fotbal Hercules Lupeni, Raul Ungurianu, nu excelează numai pe terenul de joc, tânărul de 20 de ani are şi alte talente ascunse de care, însă, colegii săi au avut ocazia să afle. Ungurianu nu este numai stăpânul liniei de fund, acesta este şef şi în bucătărie, unde se descurcă la fel de bine ca şi pe gazon. Jucătorul şi-a descoperit acest talent încă de mic şi ori de câte ori are ocazia găteşte pentru familie, iubită, prieteni şi colegi. „Bucătăria este o pasiune mai veche de a mea şi recunosc că petrec ceva timp acolo. Îmi place să gătesc orice, dar mai ales dulciuri. Gătesc pentru oricine vine la mine”, spune jucătorul. Acesta afirmă că în cazul în care în câţiva ani nu va ajunge la un nivel mai înalt în ceea ce priveşte fotbalul atunci nu este exclus să-şi dezvolte această pasiune în viitor. “Eu am muncit un an şi jumătate în Italia şi în construcţii şi în agricultură. Ba, mai mult, am şi jucat fotbal la două echipe din ligile inferioare din Italia: UES Crucolesse şi SS Torreta. Nu îmi este frică de muncă. Mi-aş dori, însă, să ajung mai departe cu fotbalul având în vedere faptul că fac asta de la vârsta de şase ani”, spune jucătorul care a mai trecut prin curtea unei şcoli private de fotbal din Cluj, dar şi pe la Uricani.
“Ador fotbalul, dar sunt pasionat şi de tot ceea ce înseamnă bucătărie românească. În cazul în care nu mă voi realiza pe plan fotbalistic atunci, cu siguranţă, voi pleca, din nou, la muncă în străinătate”, a concluzionat jucătorul lui Dan Voicu.
Raul Ungurianu este pregătit şi pentru meciul derby, de sâmbătă, cu Retezatul Haţeg când speră să le servească câteva “savarine” în poarta, evident, a haţeganilor. “Va fi un meci greu împotriva unei echipe care nu a pierdut. Vrem să ne impunem pentru a demonstra că nu întâmplător am ajuns pe locul secund în clasament”, a declarat jucătorul.
Comentarii articol (1 )
#1
alexandra04.04.2014, 21:17:46
Un bun fotbalist si un bun Bucatar!:* DOVADA torrtu hello kitty cel mai bun tort pe care lam primit vreo data :*
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|
FOTO



