06.04.2014,  20:53:01 | 0 comentarii | 1507 vizualizari
Conferinţă la Deva / Consiliul Concurenţei, promovat în judeţul Hunedoara
de Mihaela PETROŞAN

Vineri, la Deva, a avut loc prima conferinţă regională a Consiliului Concurenţei, eveniment care face parte dintr-o serie de evenimente organizate în ţară şi care au ca scop popularizarea rolului şi atribuţiilor acestei instituţii, a noilor modificări în abordarea ajutorului de stat şi a ajutorului de stat ca formă de sprijin al dezvoltării locale.

Legislaţia nu este cunoscută
Conferinţa de la Deva i-a avut ca invitaţi pe Bogdan M. Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, Gyerkó László, consilier de concurenţă, Dézsi Attila, inspector de concurenţă în cadrul Inspectoratului de concurenţă Hunedoara, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi ai primăriilor hunedorene. De asemenea, a participat şi o delegaţie a instituţiei similare din Ungaria, care a făcut o prezentare amplă a felului în care funcţionează şi este percepută instituţia în ţara vecină, printre concluziile trase fiind şi aceea că şi acolo există o destul de slabă cunoaştere a acestei activităţi.
Inspectorul hunedorean de concurenţă Dézsi Attila, fost prefect al Hunedoarei, spune că organizarea unui asemenea eveniment în judeţul nostru este salutară şi că, în ultima vreme, promovarea activităţii Consiliului Concurenţei începe să dea roade.
„Cunosc foarte bine judeţul, ce se întâmplă în Hunedoara, şi mereu am colaborat foarte bine cu primarii, am lucrat împreună, şi acum există posibilitatea să-i sprijinim şi prin pârghiile noastre, ale Consiliului Concurenţei. Promovarea activităţii noastre a dat deja rezultate şi în mediul de afaceri: am constatat că foarte mulţi oameni de afaceri au prins curaj şi au început să vină la Inspectoratul concurenţei pentru a sesiza unele nereguli sau pentru a solicita consiliere. În acelaşi timp, am observat că legislaţia privind concurenţa nu este cunoscută, or această conferinţă vine tocmai în întâmpinarea acestei nevoi de informare. Pentru că vorbeam de autorităţi locale, trebuie să ştiţi că, în ultima vreme, avem o colaborare excepţională cu foarte multe primării, care vor să afle ce înseamnă ajutorul de stat, cum se face o schemă de ajutor de stat şi veţi vedea, în perioada următoare, cel puţin trei municipii ce vor beneficia de consilierea noastră, pe scheme de ajutor de stat”, a declarat Dézsi Attila.

Fără colaborare nu se poate face nimic
La rândul lui, deputatul european Iuliu Winkler a punctat câteva lucruri legate de nevoia de colaborare între instituţie, mediul de afaceri şi autorităţile locale. „În cadrul reuniunii organizată la Deva, mesajul principal pe care l-am transmis s-a referit la nevoia cooperării dintre Consiliul Concurenţei, autorităţile locale şi mediul de afaceri cu scopul obţinerii unei mai mari flexibilităţi în folosul şi pentru stimularea mediului antreprenorial”, a declarat Iuliu Winkler.
El a mai spus că dialogul şi colaborarea pot duce la soluţii deosebite. Exemplul oferit de Winkler se referă la un parteneriat inteligent între un consiliul local şi Camera de Comerţ şi Industrie. „Consiliul local, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie, a realizat un program pentru sprijinirea sectorului IMM după majorarea taxelor şi impozitelor locale. Astfel, consiliul local a finanţat un fond de granturi care poate fi accesat de acele IMM-uri care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate cum ar fi: IMM-ul să fie înfiinţat în municipiul reşedinţă de judeţ, să nu aibă taxe şi impozite restante, să fie creator de noi locuri de muncă etc. Povestea de succes a fost posibilă pentru că autorităţile locale au putut colabora direct cu inspectorii din teritoriu ai Consiliului Concurenţei”, a explicat Iuliu Winkler.

Nu există pârghii suficiente
Discuţii interesante au avut loc şi în conferinţa de presă organizată după prima parte a conferinţei. Aici au fost atinse subiecte sensibile, între care lipsa de concurenţă în cazul distribuitorilor de energie electrică sau apă, despre concurenţa neloială ce apare datorită unor firme abonate la câştigarea de licitaţii organizate de autorităţile locale şi judeţene, dar şi de poziţia neconcurenţială a televiziunii publice în raport cu televiziunile private.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a explicat că instituţia pe care o conduce nu are posibilitatea, deocamdată, să se autosesizeze, acţionând pe baza sesizărilor primite. De asemenea, a explicat faptul că, din păcate, amenzile nu reprezintă un îndemn foarte aspru la corectitudine. „În acest moment noi nu facem anchete, sunt procurorii care fac asta şi îşi fac datoria foarte bine, dar cred că este important să vedem şi oameni la închisoare, pentru că o amendă poţi s-o plăteşti sau o plăteşte acţiona­riatul. Eu cred că efectul unei măsuri va fi mai puternic, dacă pedepsele ar fi mai aspre”, a declarat Chiriţoiu.
El a mai spus că există un proiect ce va fi implementat în viitor, respectiv accesul Consiliului Concurenţei la baze de date privind licitaţiile publice. Un astfel de sistem ar fi folositor, deoarece apariţia repetată a unor firme în poziţii câştigătoare pe o zonă, sau distorsiuni în caietele de sarcini, ar putea fi punct de plecare într-o analiză a ceea ce se întâmplă, putând exista cel puţin suspiciunea că ar putea fi vorba de o încălcare a regulilor concurenţiale.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

O conferinţă despre rolul şi atribuţiile Consiliului Concurenţei în plan local are loc astăzi 4 aprilie, la Deva.04.04.2014, 12:51   |    0 comentarii

_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter