06.04.2014,  21:50:51 | 0 comentarii | 1206 vizualizari
La Lupeni / Derby nedecis
de Loredana JUGLEA

Meciul derby de la Lupeni, din Liga a IV-a, dintre Hercules Lupeni, ocupanta locului doi, şi Retezatul Haţeg, ocupanta primului loc, s-a desfăşurat după proverbul românesc „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”.

Meciul nu a excelat la niciun capitol, ocaziile de poartă au fost împărţite, iar rezultatul a fost unul al consecinţelor din teren, unde trebuie menţionat faptul că oaspeţii au jucat pe final de meci cu un jucător în minus, Kalai luând două cartonaşe galbene şi, implicit, pe cel roşu.
Dan Voicu, antrenorul lui Hercules, a declarat înaintea meciului că scopul său este să nu piardă jocul, astfel că obiectivul său a fost îndeplinit. De echipa lupeneană s-au apropiat în clasament echipele din Vulcan şi Deva, aceasta din urmă câştigând, dar gruparea lui Dan Voicu are suficiente resurse să nu mai fie ajunsă.
Fericita rundei se poate considera însă CS Vulcan, într-o revenire de formă. Aceasta s-a impus la Uricani şi se află la cel de-al doilea joc câştigat consecutiv de către jucătorii lui Marius Szoradi.
Inter Petrila a trebuit să se recunoască învinsă în deplasarea de la Crişcior.
Jiul Petroşani a terminat la egalitate meciul din deplasarea de la Simeria cu Şoimul Băiţa (1-1).

Metalul Crişcior - Inter Petrila: 2-1 (1-0)
Inter Petrila: Şanta -  Borbei (căp.), Boldiszar (Cozac - min. 68), Androne (Mirci - min. 85), Mocan, Ungureanu (Zorfi - min. 76), Blaj, Borbely, Alexandru, Tăian, Coste.  
Goluri: Mateş (min. 18) şi Păcurar (min. 68) – pentru gazde; Alexandru Dumitru (min. 80).
Antrenor: Aurel Moldovan.
Arbitri: Daniel Roman – Alin Saraol şi Andrei Diniş (Deva).
Observator: Mirel Biriş (Deva).

Hercules Lupeni - Retezatul Haţeg: 0-0
Hercules Lupeni: Toth – Ungurianu, Andrei Harangozo, Alexandru Harangozo, Filip, Andrei Moldovan, Curtean, Dumitrescu, Ciocîrlan (căpitan), Baltaru, R. Moldovan (Zlate - min. 72).
Antrenor: Dan Voicu.
Arbitri: Denis Haidiner (Hunedoara) – Alexandru Geampană (Teliuc) şi Raul Popa (Hunedoara).
Observator: Stan Hanzi (Deva).

Minerul Uricani - CS Vulcan: 1-2 (0-1)
Minerul Uricani: Câmpeanu - Irina, Bălăneanu, Anghelina (căpitan), Proteasa,  Romanesc, Trestian, Scurtu (Timişan - min. 88), Dărăbană A., Ţigău (V. Scurtu - min. 69), Căuneac (Mihăilescu - min. 46).
Antrenor: Vasile Scurtu Vasile.
CS Vulcan: Stan - Lavric, Raboj, Rosian, Pavel, I.  Radu,  Fl. Fetyko (Şută - min. 89), Vasiluţă (Pantelimon - min. 90), Miclăuş (Fl. Rus - min. 83), Rasol (G. Apetri - min. 69), Maier (căpitan).
Antrenor: Marius Szoradi.
Goluri: Anghelina (min. 65) – pentru gazde; Fetyko (min. 32) şi Maier (min. 73) – pentru oaspeţi.     
Arbitri: Valentin Gavrilă (Crişcior) – Claudiu Doarvoaş (Mintia) şi Aurelian Băleanu (Deva).
Observator: Ionel Cîrstea (Petroşani).


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Debutul echipei de seniori CSM Jiul Petroşani nu este unul promiţător.
Două înfrângeri nu le dau deloc aripi ju[..]
08.09.2015, 21:10   |    0 comentarii
Declarația președintelui Asociației Județene de Fotbal Hunedoara, Mircea Sîrbu, cum că noul sezon competițional va începe pe[..]
15.07.2015, 23:22   |    0 comentarii
Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, profesorul Mircea Sîrbu, a anunţat că Liga a IV-a la fotbal va începe m[..]
12.07.2015, 21:48   |    0 comentarii

* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter