Toţi îi zic Vasilica. Dacă întrebi pe careva care îi este numele de familie, îţi răspunde cu o ridicare din umeri. Habar n-am. Unii nu mai ştiu nici cum a ajuns aici. Pentru ei ea este Vasilica, femeia care spală scările.

 

Are cam la patruzeci de ani, e blonduţă şi umblă întotdeauna cu un fes pe cap. Nici înaltă, dar nici scundă, Vasilica este zgârcită la vorbă. Uneori, comunicarea ei se reduce la “aveţi o ţigară?”. Nu, nu e vorba de femeia din Vulcan care merge aproape în fugă pe trotuar şi îi întreabă pe trecători, în stânga şi în dreapta, “aveţi o mie de lei?”. Vasilica munceşte. Spală scările. Vreo două sau trei ale blocului C16, cel din centrul vechi al Vulcanului, de lângă biserica părintelui Suciu, cât şi câteva ale blocurilor învecinate. Cu ce câştigă îşi cumpără de mâncare şi mai fumează o ţigară.

Puţini îşi amintesc că a ajuns aici acum aproape doi ani, adusă de o altă femeie. Pe care o ajuta la spălat scările şi în apartamentul căreia din Dalas stătea şi ea. Când partenera ei a plecat în Italia, Vasilica a rămas titulară pe post. Titularizarea a ajutat-o să câştige un pic mai bine, dar nu mai avea unde să meargă după ce-şi termina treaba. Aşa că s-a adăpostit aici. Pe scara a treia a blocului C16, mai sus de etajul al treilea, cum se termină apartamentele, şi-a încropit un culcuş. A înghesuit o canapea veche cu câteva boarfe de la gubelă, şi-a făcut un fel de poliţă pe care să mănânce şi cam atât. “Apartamentul” ei n-are uşă, aşa că poate fi vizitat de oricine vrea. În ziua în care m-am dus să vorbesc cu ea, Vasilica tocmai pleca. “Vreau să te întreb ceva”, am dat să-i zic pe când ieşea din bloc. 

“N-am timp, n-am timp”, mi-a răspuns ea şi  s-a strecurat afară. Am urcat şi am pozat “locuinţa” Vasilicăi. Era aşa cum spun locatarii de pe scară. Cei care, în ultima vreme, se cam plâng că de acolo vine un miros urât. Acelaşi miros, iertaţi-mă, de nespălată pe care, de fapt, îl degajă şi Vasilica. Oamenii nu-i vor răul. Le e milă de ea, dar nici aşa să-i năpădească goangele sau mai cine ştie ce altele.

Cineva din bloc a încercat la primărie. Cei de la social o ştiu. Au încercat s-o ducă pe Vasilica la căminul de la Dincă, dar n-au putut s-o lămu­rească. Aşa că au lăsat-o în plata Domnului. “Poate, totuşi, se poate face ceva pentru ea, a insistat o tanti cu care am discutat pe scară. Că e păcat de ea. Dacă ar lua-o cineva cu binişorul, să-i spună că, uite, noaptea dormi acolo, ai unde să te speli, ai căldură, iar ziua poţi veni la blocuri, să-ţi faci serviciul, poate, poate c-ar înţelege. E ea un pic dusă cu mintea, dar pricepe, nu-i proastă. Şi nici nu-i de aia care să umble cu hăndrălăi după ea!”.