18.02.2009,  10:37:13 | 0 comentarii | 526 vizualizari
Cursuri de calificare pentru şomeri


de Paula ENACHE
Ca urmare a crizei economice şi a lipsei lo­cu­rilor de muncă indusă de aceasta, agenţiile de ocupare a forţei de muncă din Valea Jiului nu au altceva de făcut decât să înregistreze şomerii şi să îi înscrie la o serie de cursuri de calificare.
Ieri, 17 februarie, la ora 14, au fost aşteptaţi la sediile agenţiilor din întreaga Vale toţi cei care sunt interesaţi să se califice şi într-o altă meserie decât cea pe care o au în prezent.
 “Pe fondul acestei crize, încercăm să organizăm tot felul de cursuri de calificare, în scopul reorientării profesionale a numărului mare de şo­meri proveniţi din disponibilizările colective. Astfel că în această lună vom organiza cursuri de zidari, lucrători în comerţ sau de manichiuriste. În luna martie, vom face o altă serie de înscrieri”, a dec­la­rat Iudith Babţan, şeful Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din  Petroşani.
Cursurile de calificare pregătite de agenţiile  din Valea Jiului sunt gratuite, lucru ce atrage mai mulţi oameni interesaţi să obţină o altă calificare.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter