09.04.2014,  19:53:00 | 1 comentariu | 1679 vizualizari
Consiliul Judeţean susţine / Racordarea Devei şi Hunedoarei la autostradă
de Mihaela PETROŞAN
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, Primăria Deva şi Primăria Hunedoara au semnat o adresă comună, prin care solicită autorităţilor competente conectarea normală a celor două municipii la autostrada ce leagă Deva de Sibiu.
 
Adresa comună a fost trimisă de iniţiatori către Ministerul Transporturilor, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), dar şi către toţi parlamentarii hunedoreni, cărora le cer sprijinul.
Ieri, vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, primarul Devei, Petru Mărginean, şi primarul Hunedoarei, Viorel Arion, au prezentat public solicitarea comună către autorităţile competente şi parlamentari de a se face ceva pentru racordarea corectă a celor două mari municipii la autostradă, mai ales că va fi construită şi legătura rutieră între Şoimuş şi Lugoj.
În solicitarea autorităţilor hunedorene se arată că „municipiul Deva şi muni­ci­piul Hunedoara nu sunt racordate la traseul auto­străzii, acest fapt aducând prejudicii substanţiale dezvoltării durabile urbane” şi că prin „construirea tronsonului de autostradă Deva-Orăştie ca variantă de ocolire la standard de autostradă” se exclude „conectarea a două municipii de rang II la culoarul IV Pan European, producând un dezechilibru major pentru economia, turismul, transportul rutier al întregii zone, având în vedere că, pe teritoriul judeţului Hunedoara, în prezent, tronsonul de autostradă însumează trei ieşiri (satul Şoimuş, satul Simeria Veche, satul Aurel Vlaicu)”.
În consecinţă, se mai arată în adresă, „considerăm imperios necesară realizarea unei legături a autostrăzii care să deservească zona celor două municipii, Deva şi Hunedoara”.
Vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, a declarat că, prin indiferenţa cu care este tratată această problemă, deşi demersurile în acest sens ale autorităţilor hunedorene du­rează de mai bine de un an, dar fără răspuns, judeţul Hunedoara pare să fie efectiv şters de pe hartă: „este inadmi­sibilă o asemenea eroare, într-un proiect de o asemenea anvergură”.

Comentarii articol (1 )

#1 Andrei10.04.2014,  15:54:12
Care mari municipii? Au intrare/iesire la Soimus (3 km de Deva) sau Simeria (mai aproape pt Hunedoara). Ce ar vrea devenii si Molot, sa intre pe autostrada direct de la statuia lui Decebal? Auzi, le afecteaza turismul... Ce sa mai zicem noi din Vale ca e la 80km de noi autostrada... Si tot ma bucur. Ia sa ma mai lase devenii si hunedorenii cu besinile astea....


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat, în ultima şedinţă, achiziţionarea următoarelor documentaţii tehnico-econ[..]
23.02.2015, 20:48   |    0 comentarii
Ieri, la sediul Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara, a fost anunţată semnarea unui contract de &[..]
01.04.2014, 21:02   |    4 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter