|
.
09.04.2014, 20:30:47 | 0 comentarii | 1660 vizualizari
Petrila / Un pas înainte spre… trecut
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Marţi, 8 aprilie, s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială Nr.6 din Petrila adunarea generală de constituire a Subfilialei locale a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – organizaţie patriotică şi democratică, apolitică, independentă, nonguvernamentală, nonprofit, constituită pe baza liberei adeziuni a persoanelor care doresc să perpetueze sentimentele de adâncă recunoştinţă faţă de eroii şi martirii neamului care s-au jertfit pe Altarul Patriei.
O frază care le pare unora pompoasă, iar pe alţii poate îi deranjează. Există însă şi o altă categorie de oameni: cei care au înţeles că educaţia oamenilor – îndeosebi a generaţiilor tinere - este o necesitate. Au înţeles că, fără rădăcini puternice în trecutul istoric al acestui neam, fără cunoaşterea eroilor jertfiţi pentru acest pământ, nu putem avea niciun viitor, am fi dezorientaţi şi fără să ştim spre ce ne îndreptăm. Şi pentru ca jertfa înaintaşilor să nu fi fost zadarnică ci, dimpotrivă, să servească drept model generaţiilor viitoare, s-ar cere să fie mai mult pomeniţi nu doar la slujbe, dar şi prin vorbe scrise sau spuse, prin monumente, troiţe, plăci comemorative sau orice ne poate aduce aminte de ei. Un grup de iniţiativă din Petrila format din col.(r.) Adrian Ronai, pr. paroh Leon Gheorghe Tetileanu, prof. Florin Ulric şi lt.col(r.) Florin Koller a reuşit să constituie o subfilială locală a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. O mână de oameni au aderat la iniţiativă – mult mai puţini decât ar fi de dorit. Nici vremea frumoasă, nici curiozitatea nu i-au convins pe posesorii invitaţiilor să renunţe pentru o oră la afaceri sau la importantele probleme de zi cu zi şi să calce pragul Cabinetului de Informare şi Documentare al şcolii gazdă aflat în grija domnişoarei Raluca Cocolan.
După prezentarea în format electronic a Statutului şi proiectului planului de activităţi, a fost ales biroul subfilialei Petrila a A.N.C.E. „Regina Maria” din care fac parte, în afara celor din grupul de iniţiativă enumeraţi mai sus, următorii: dr.ing. Benor Voicescu, prof. Beatrice Andrei, prof. Ioan Cordea, prof. George Crăsnean, bibl. Raluca Cocolan, prof. Carmen Giurgiu şi ing. Ionel Scărişoreanu. S-a făcut un prim pas la Petrila, un pas spre mai buna cunoaştere a trecutului, a celor căzuţi pe câmpuri de bătaie departe de aceste meleaguri unde s-au născut. Următorii paşi vor fi făcuţi împreună cu Primăria şi Consiliul Local Petrila, parohiile, cu instituţiile de cultură din localitate, cu toţi cei care doresc şi pot face ceva în acest domeniu.
I. ARON
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



