|
.
10.04.2014, 21:42:18 | 19 comentarii | 3043 vizualizari
Liberalii vor să câştige Valea Jiului
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Ieri, după şedinţa Biroului Permanent Judeţean, liderii PNL Hunedoara au făcut publice câteva informaţii legate de pregătirea viitoarelor alegeri europarlamentare şi parţiale, declarând că organizaţia este pregătită să obţină un scor foarte mare, inclusiv în Valea Jiului.
Preşedintele organizaţiei, Mircea Ioan Moloţ, a declarat că au început deja întâlnirile cu primarii şi şefii de organizaţie din teritoriu, pentru a stabili cum vor acţiona în campania electorală. Moloţ a ţinut să precizeze că liberalii hunedoreni acordă sprijinul lor pentru doi din candidaţii formaţiunii la europarlamentare, Norica Nicolai şi Cristian Buşoi.
De asemenea, referitor la alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 3, marţi, la Bucureşti, Biroul Permanent Naţional al PNL a validat candidatura hunedoreanului Sorin Ştefoni, fost primar la Densuş şi fost secretar de stat în ministerul condus de Mariana Câmpeanu.
De asemenea, liderul PNL a mai spus că au mai fost validate 150 de adeziuni la partid, o parte din ele fiind din Valea Jiului.
Coordonatorul liberalilor din Valea Jiului, Costel Avram, a declarat că PNL va obţine un rezultat foarte bun în zonă, „prin multă muncă şi o foarte bună organizare”. „PNL va fi câştigător, pentru că avem ce să le arătăm oamenilor că am făcut. Un exemplu este faptul că, acum, în Valea Jiului este cea mai ieftină apă din România”, a declarat Avram.
Comentarii articol (19 )
#1
nelu11.04.2014, 12:36:12
chiar cred acesti derbedei ca vor cistiga alegerile in vale ,de ce nu sau ficsat un TARGhet si daca nul realizeaza sa plece acasa sa lase pe altii dar asta no sa vedeti nici odata de la traseistul de AVRAM sa isi ea angajamentul ca realizeaza 20%
#2
DOm11.04.2014, 12:48:36
Domnule Docea faceti un iterviu cu AVRAM,NITA dela PNL,IOAN RUS dela PSD ,bobar si alti presedinti de organizati si sa promita ca realizeaza targhetu propus de partide daca nul realizeaza is dau DEMISIA
#3
un oarecare11.04.2014, 17:25:25
Sa nu uitam caci jumatate din cei ce spera acum ca or sa cistige valea acum vreo doi ani chefuiau cu Psdisti,acum sunt mari Pnlisti dar tot chefangii,oare au apucat sasi deslipeasca abtibildele cu psd de pe parbrize.Amindoua asa zise puteri tot oameni de rahat stau in ele.Tot va mai trebuie si ultima picatura ce o mai puteti suge din valea asta.
#4
gogu11.04.2014, 21:02:20
cu cine sa cistige pnl cu avram,cu insipida de nita impusa de puscariabilul rusanu,cu bruneta de la trezorerie cu cine ,sobolanii birchi,ibanescu ,nadasan si ofenberg au parasit partidul cind au simtit ca corabia se scufunda singurul care mai tine steagul sus este dl dragoiescu dar din 30 cind molot va intra la apa e gata cu pnl.
#5
Ciolan11.04.2014, 23:30:07
Echipa penalo-liberală a Hunedoarei e câştigătoare.
Radu Ruşanu, Alin Simota, Mariana Cîmpeanu , Ioan Moloţ şi Costel Avram.
Votează săgeata
şi ia-ţi găleata!
#6
ioji12.04.2014, 01:21:17
un votam partidul lui kakarau
#7
lica12.04.2014, 02:59:55
o sa castigati cu minciunile voastre cand va zbura porcu. Ceea mai ieftina apa din tara e in Valea Jiului??? Minciuni!!! Apa scumpa si de proasta calitate. Pe cine credeti ca mintiti????? Ne am saturat de comunisti,securisti,lingai,traseisti. Ne am saturat de toti politrucii din Vale care timp de atatia ani doar au mintit populatia pentru a castiga voturi ca sa poata fura cand ajung sus in varful piramidei. Jos cu pensionarii gen Molot,Avram...etc. Sa lase tineretul sa candideze.
#8
un oarecare12.04.2014, 18:52:32
Valea Jiului se trezeste.Ne-am saturat de mincinosi,vin alegerile si promit multe,dar toti sunt niste mincinosi.
#9
Daniel13.04.2014, 20:03:00
Este ce-a mai scumpa asa este si curentul
#10
NIK14.04.2014, 09:26:05
Fara paducel nu castigati nimic!
#11
Lica 15.04.2014, 15:39:24
Din Craiova pan,la Iasi Se resimte lipsa sarii. Fiindca cei mai multi ocnasi Au ajuns in fruntea tarii.
#12
dio 17.04.2014, 09:40:30
Si cu cine o sa castigati Valea Jiului ??????
#13
costica18.04.2014, 11:33:17
ba pnl uita ca , in ultima zi la guvernare sa opus in parlament pt zona defavorizata lucru care a adus daune banestii bugetarilor si proiectelor din vale oare nu le e rusine hu hu
#14
procentajul18.04.2014, 16:50:00
avrame sa iti iei gandul de la a castiga ceva , roaga-te sa iei 5 % ca altfel e bai , dar tu de fapt esti obisnuit cu scor mic ca la prm , oricum dai bine in fata lui molot
#15
azzurro22.04.2014, 07:20:26
confunda alegerile....
#16
valentinian23.04.2014, 11:43:15
Papagalii comunisti au facut copii in Vale.
Si de prin '33 incoace ei canta numai de jale.
Bai javre cu tarnacop, cu siguranta nu veti vota PNL-ul. Nu ati facut-o niciodata.
Da' nu inteleg de ce votati PSD-ul, ca astia au hacuit tara de 25 de ani incoace.
Ma explic.
(tot ce e scris fiind valabil pentru cei cu creerul rosu, comunistii suflet n-au).
Ceausescu, Dej si Iliescu au facut praf imaginea Romaniei.
Dej lanseaza pe Ceausescu, Ceausescu lanseaza pe Iliescu. Iliescu lanseaza pe Base.
Si tot el l-a sustinut pe Tariceanu.
Faceti un exercitiu si taceti un ceas din gura, si uitati-va putin mai bine unde v-au adus blestemele intregii tari.
Voi, cu bata ati bagat taranii in puscarie in 50, si tot voi ati facut mineriade, unde nu tara a fost cea de a carei chemati ati ascultat, ci ascultara-ti de tatucu Ilici, transportati de Chior.
La voi se fac cele mai abjecte lucruri din tara, ca sunteti pui de moldoveni pripasiti.
Ar trebui sa taceti 100 de ani pentru ce ati facut Romaniei.
Si veti tacea.
#17
k vram23.04.2014, 17:24:36
Pacat ca liberalismul a fast calcat in picioare de trepadusii enumerati mai sus. Poate as fi votat dar ma retine (si multi o zic) numele Costel Avram. Taiatul apei la bunii platnici dovedeste ca e tare priceput in management.
#18
Dumitru24.04.2014, 11:46:58
PNL in OPOZITIE la Centru si la PUTERE in teritoriu ! Majoritatea institutiilor si agentiilor subordonate ministerelor sunt “butonate” in judete de pnl-isti,pe baza algoritmului politic stabilit in USL. Curat murdar ! Cum USL nu mai exista,se impune de URGENTA : Pixurile jos domnilor directori sustinuti de PNL,deoarece ati fost NUMITI pe baza unor “concurse” cu castigator DESEMNAT inainte de inceperea examinarii concurentilor(acolo unde au fost si altii decat voi). Poate ati sarit in barca actualei majoritati,poate inca mai negociati “saltul”,dar faceti cunoscut tuturor aceasta schimbare….sa stie si “boborul” si conducerea penelista ca voi nu va mai “regasiti” in doctrina partidului care v-a propulsat. Asa este frumos si cinstit,nu mai considerati ca ca voi nu e nimeni,ca fentati pe cineva !
#19
dinu24.04.2014, 22:39:43
avram e o rusine pentru pnl.La ce golanii face la ,,ape''unde imbogateste executorii pe spatele minerilor ,iar ,,pierderile'' umfla facturile.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



