Ziarul Vaii Jiului

Turism

26.02.2009, 17:56:11 | 0 comentarii | 594 vizualizari

Iarna, pe urmele lui Iorgovan

Articole de acelasi autor

Ştiinţa, debut cu victorie la rugby

Fotbal / „Fălcosul” ne plânge de milă

Şi-a încheiat socotelile cu viaţa

Cu roţile în sus

Lupeniul, un municipiu exploziv Grenade vândute la fier vechi

La Câmpu lui Neag Un pod fără de sfârşit

Risc ridicat de avalanşă în munţii din Valea Jiului

În Parâng Salvamontiştii s-au întrecut între ei

Dacă vreţi să scăpaţi de câinii vagabonzi Sprijiniţi „101 Dalmaţieni”

La Buta, Iadul alb a răpit pădurea

de Sorin SANDA

Ieri, datorită vremii prielnice, ne-am decis să urmăm, pe schi de tură, traseul legendarului Iorgovan, care trăgea după el balaurul pe care l-a răpus în luptă dreaptă.

Cea mai mare teamă a noastră a fost cea de avalanşe, deoarece ştim că la fiecare pas greşit acestea se pot declanşa. Deşi a fost soare, pericolul de a ne trezi învârtiţi în iadul alb a fost destul de ridicat. Experienţa şi ajutorul lui Dumnezeu şi-au spus însă cuvântul.

Trecând de canionul lui Iorgovan, am ajuns în valea cu acelaşi nume, unde nămeţii atingeau chiar şi trei metri în unele locuri. Iar pereţii, încărcaţi cu tone de zăpadă, străjuiau zona, aşa cum o fac de mii de ani, privindu-ne ameninţător de sus, parcă pentru a ne pedepsi în cazul în care am comite vreun sacrilegiu. Legenda spune că Valea Iorgovanului a devenit ceea ce este astăzi din cauza balaurului pe care Iorgovan s-a încăpăţânat să-l tragă după el, rupând stânci şi munţi în două.

La capătul Văii Iorgovanului, urcând pe mici cascade îngheţate, am reuşit într-un final să ajungem în marea căldare a Găuroanelor, un amfiteatru străjuit de pereţi impunători, cu cornişe de zăpadă ameninţătoare. Şi aici locul este încărcat de istorie. Oamenii spun că în mijlocul amfiteatrului este un perete în care se află o peşteră, la care venea cam la fiecare cinci ani un călugăr să se roage. Prefera să vină primăvara, deoarece zăpada era până la buza peşterii şi pleca în primăvara următoare.

Din canion, ieşind direct în poteca turistică ce duce pe Piatra Iorgovanului, am întâlnit capre negre, care nu s-au sinchisit la vederea noastră, lăsându-se fotografiate cu plăcere.

Erau mult prea preocupate să caute muguri de pin, scoşi la iveală de vântul care a măturat zăpada pe creastă.

Deplasarea a continuat către vârf, iar acolo am dat de locul unde şi-a ascuţit Iorgovan paloşul, unde acum se văd trei mari canioane orientate către apus. Pentru o aşa privelişte, orice muritor de rând merită să treacă prin toate greutăţile pe care le întâmpină până în vârf.

După o mică gustare am făcut cale întoarsă şi am coborât pe Scocul Iarului, întâlnind în drum sălbăticie, zone rar văzute de ochiul omului, dar şi vreo şapte mici canioane late de doi metri prin care abia te puteai strecura cu schiurile. Oricum, acolo domnesc zeci de arbori răpuşi de-a lungul anilor de furtuni şi, dacă nu eşti atent, poţi avea parte de accidente la fiecare pas.

Traseul durează, iarna, pentru cunoscători, aproximativ cinci-şase ore, însă merită măcar o dată în viaţă să o iei pe urmele lui Iorgovan, îmbinând plăcerea cu legenda. Vă invităm în Retezat!

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.