Fără frică de Dumnezeu

Mai mult, lăcomia a câştigat teren, fiind tulburat şi somnul celor care au plecat în lumea celor drepţi. Pământul a fost răscolit, cadavrele au fost scoase la suprafaţă şi îngropate mai apoi în gropi comune precum ultimii oameni.

„La demolarea bisericii au băgat tromerul să excaveze şi încărcau pietre, pământ şi schelete, fiindcă au intrat şi în cimitir, răscolindu-l. Iar nimeni nu avea curaj să demoleze biserica. Într-un final au intrat cu buldozerul în biserică, iar la cimitir a venit armata, împreună cu nişte ţigani din Uricani şi au făcut adevărate tranşee, în care au îngropat morţii scoşi din morminte. Tot atunci a fost scos şi un sicriu de plumb al unui ostaş. Am văzut cum a fost scos din mormânt şi fratele meu, Lascu Mojoatcă, care nu avea niciun an de când fusese înmormântat. Mai avea jumătate de faţă intactă, în timp ce cealaltă jumătate era găurită. Au scos şi morţii care fuseseră proaspăt îngropaţi. Ionel Mojoatcă, Grigore Bucurescu erau morţi de numai câteva săptămâni şi au mutat cimitirul pe proprietatea unei familii din Paroşeni, care nu şi-a putut recăpăta terenul nici în ziua de azi şi nici nu a fost despăgubită”, a declarat Violeta Mojoatcă.

 

Averi duse pe Apa Sâmbetei

Fiind expropieri abuzive, indiferent de averea deţinută, fără posibilitatea de negociere, sătenii din Câmpu lui Neag au primit până în 40.000 de lei. „Sunt câţiva oameni expropiaţi care în prezent plătesc chirie în casele lor. Noi am avut trei case distruse, a lui Nicolae Mojoatcă (bunicul), Gheorghe Mojoatcă (tata) şi Ştefan Mojoatcă (fratele). Au fost trei case una după alta. Tatăl meu avea 75 de ani când a constatat că toată munca lui de-o viaţă s-a distrus într-o săptămână şi a fost nevoit să-şi vadă fiul deshumat şi mai apoi îngropat într-o groapă comună. Fiind un ţăran cu un moral foarte puternic, a ieşit cu coasa la ei, însă nu a avut ce face. În urma acestor fapte, a cedat nervos şi a vrut să se spânzure, dar a fost întors din drum de un vecin. I-am ridicat moralul şi s-a dus la un conac. Dar când te gândeşti că munca ta se duce pe Apa Sâmbetei, cedezi nervos”, ne povesteşte urmaşa familiei Mojoatcă.

Alţi câţiva săteni au murit de inimă rea şi nimeni nu i-a putut consola.

Fiind născut şi crescut în Câmpu lui Neag, tatăl ei a dorit să-şi refacă gospodăria, şi-a pus 300.000 de lei într-o traistă şi s-a dus la licitaţie, să îşi răscumpere ce era de fapt al lui. Însă licitaţia a câştigat-o un inginer care a oferit cu 50.000 de lei mai puţin. La trei luni după licitaţie, Violeta Mojoatcă i-a făcut inginerului o ofertă de nerefuzat: i-a dat suma de 5.000.000 de lei, adică de şase ori mai mult cât s-a dat la licitaţie.

 

Tradiţii distruse şi bani aruncaţi pe fundul lacului

Referitor la cariera de la Câmp, ca o ironie a sorţii, excavând, când au ajuns în zona bisericii distruse şi a cimitirului, s-a închis falia de cărbune. Mai mult, exploatarea a durat până prin anii 1995, când cariera a fost inundată, ajungând ca lacul format să aibă o adâncime de 92 de metri. Astfel, pentru a-şi satisface interesele pur financiare, s-a distrus un sat, s-au împrăştiat oamenii, s-a distrus o tradiţie de 300 de ani şi Câmpu lui Neag a devenit o anexă a oraşului Uricani, chiar dacă altădată avea administrare proprie: „Şi după Revoluţie s-a profitat, desfiinţându-se satul din punct de vedere juridic”.

 

„Marea săracilor” - pe vechea vatră a localităţii

În prezent, încet-încet, oamenii îşi recuperează suprafeţele expropiate şi îşi pun speranţa că vor reveni la ceea ce a fost odată, deşi s-au distrus multe tradiţii. Acum, vechea vatră a satului este o suprafaţă de apă, unde locuitorii Văii Jiului, care nu au bani, vin la plajă în timpul verii.

Nu este vorba decât de lacul Câmpu lui Neag, supranumit şi „marea săracilor”. Violeta Mojoatcă ne dezleagă misterul ciudatei denumiri: „Aici, oamenii care nu au bani să meargă pe litoralul Mării Negre, vin la lacul de la Câmpu lui Neag”.

„În zonă este necesară o investiţie destul de mare. De altfel, este nevoie şi de implicarea organelor locale pentru repararea greşelilor trecutului şi aducerea unei raze de lumină în zonă, precum şi de repunerea localităţii acolo unde îşi are locul”, mai spune Violeta Mojoatcă.

Puţini sunt însă cei care ştiu că pe fundul apei în care se scaldă este scrisă istoria unei comunităţi şi că tot acolo tronează un tromer uitat, rămăşiţele vechii biserici şi resturi ale vechiului cimitir. Dar mulţi sunt cei care îşi arată „respectul” faţă de zona de agrement realizată ad-hoc, cu manele date la maxim, gunoaie lăsate în urmă şi tot felul de resturi împrăştiate pe malul lacului. Din păcate, nici acum nu se poate învăţa din greşelile trecutului...