23.04.2014,  23:02:13 | 0 comentarii | 932 vizualizari
La Deva / Alteţe regale la Învierea Domnului


de Mihaela PETROŞAN
Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva a fost asaltată de credincioşi în noaptea de Înviere. Un motiv în plus pentru prezenţa masivă la eveniment a fost şi participarea principesei Margareta şi a principelui Radu la slujbă.
 
La Înviere, în faţa Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva, mii de credincioşi s-au reunit pentru a sărbători Învierea Domnului Iisus Hristos. Slujba Învierii Domnului a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Alături de mulţimea de credincioşi, la sărbătoare au venit, ca invitaţi speciali, Alteţele lor principesa Margareta şi principele Radu. Ei au participat atât la slujbele care au avut loc în biseri­că, cât şi la cele din faţa catedralei.
„Ne bucurăm să avem la Deva oaspeţi de seamă, pe Alteţele lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. Le mulţumim că au ales ca această zi minunată să o petreacă cu noi, în oraşul nostru, în judeţul nostru, şi-L rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvânteze cu sănătate şi cu ani mulţi. Hristos a Înviat!”, a spus Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei.
După săvârşirea slujbei de Înviere, principesa Margareta şi principele Radu au plecat spre Săvârşin, unde au petrecut Sărbătorile de Paşti.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter