07.05.2014, 23:13:45 | 0 comentarii | 1097 vizualizari
Continuă Turul României pe creste
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Un ad-hoc pentru a cutreiera munţii, la asta s-a gândit Vasile Şipoş, când şi-a propus, anul trecut, să invite montaniarzii din ţară la un tur al României pe creste.
Petroşeneanul a lansat această provocare prin intermediul internetului. În 2013 la iniţiativa sa au aderat 8 montaniarzi din Bucureşti, Braşov, Piatra Neamţ, Filiaşi, Petroşani şi Vulcan, care nu aveau cu cine să o ia la pas pe cărări de munte şi astfel au găsit oportunitatea potrivită. Anul acesta numărul doritorilor a crescut, mai ales că oamenii s-au convins că este vorba de o treabă serioasă. Expediţia este anunţată din timp, iar sediile Salvamont de pe traseul stabilit cunosc amănuntele necesare.
„După ce, în urma cu un an, s-a demarat această acţiune turistică, în cadrul căreia s-au parcurs până în prezent circa 80 de kilometri de poteci montane din masivele Ignis, Gutâi şi Rodnei, atingând şi 8 vârfuri peste 2000 de metri altitudine, anul acesta traseul se va desfăşura în masivele montane Rodnei, Suhard, Calimani şi Ceahlău. În primul an participanţii au fost în număr de 8, iar anul acesta se pare ca participarea va fi mai numeroasă. Şi-au anunţat prezenţa participanţi din Petroşani, Petrila, Vulcan, Cluj, Bucureşti, Bîrlad, Piatra Neamţ Timişoara, Filiaşi,Târgu Jiu, Alba Iulia, Iaşi si Târgovişte.Se vor parcurge circa 140 de kilometri de poteci montane. Itnerarul cuprinde Vf. Ineu,12 Apostoli, Vf. Toaca, Lacul Roşu şi Cheile Bicazului. Cei care doresc să se alăture acţiunii pot să ne contacteze la adresa de e-mail vasile.sipos@yahoo.com”, anunţă organizatorul.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|