|
.
08.05.2014, 22:40:22 | 0 comentarii | 1164 vizualizari
La Veţel / Sub aburii alcoolului
Articole de acelasi autor
de Mihaela PETROŞAN
Un tânăr din Veţel, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat cu forţa în locuinţa mamei sale, a iscat un incendiu şi a fost la un pas de a-şi pierde viaţa.
Miercuri seara, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112, de o femeie în vârstă de 46 ani, din comuna Veţel, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 26 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, o ameninţă cu acte de violenţă, a pătruns fără drept în casa unde aceasta locuieşte şi a incendiat o cameră a imobilului. După ce a solicitat sprijinul poliţiştilor, femeia a părăsit imobilul împreună cu cei doi copii minori ai săi, refugiindu-se la locuinţa unor vecini.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Postului de Poliţie Veţel, care au stins incendiul şi au luat primele măsuri în vederea salvării vieţii suspectului, care, fiind în stare avansată de ebrietate, risca să îşi piardă viaţa întrucât se afla singur într-o cameră în care focul ardea mocnit în urma incendierii canapelei, a unei perne şi a draperiei.
Pe numele individului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de distrugere, violare de domiciliu şi ameninţare, acesta fiind cercetat în stare de libertate.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



