Puţini dintre 

cei care, în 1974, părăseau băncile celor două clase a douăsprezecea  - Real şi Uman – ale liceului vulcănean nu au fost putut veni la întâlnire. Unii nu au putut s-o facă, pentru că nu mai sunt în această lume. Pentru ei, dar şi pentru profesorii care au plecat acolo de unde nu se mai întoarce nimeni s-a ţinut un moment de reculegere. În sala de festivităţi a Colegiului Tehnic Mihai Viteazul, înainte să citească catalogul clasei a XII-a B, doamna profesoară de limba şi literatura română Smaranda Mircea, diriginta foştilor umanişti de atunci, şi-a cerut permisiunea, să dea citire câtorva cuvinte, zece la număr, care descriu cel mai bine ceea ce este frumos. Şi a mai spus doamna profesoară ceva ce nu trebuie uitat. Cei care, acum - ca oameni aşezaţi, cu părul cărunt, cu copii mari şi nepoţi - se află în faţa dumneaei au fost elevii anilor de culme ai învăţământului vulcănean. Ai anilor în care Liceul Teoretic din Vulcan era al doilea din judeţul Hunedoara. 

 

Domnul Francisc Czimbalmos 

i-a strigat, dar nu ca să-i asculte la istorie, pe foştii elevi de la Real. A făcut-o în locul celui care a fost dirigintele acestei clase, îndrăgitul profesor de geografie Gheorghe Jurca, despre ale cărui eleganţă şi distincţie liceenii generaţiilor anilor şaizeci şi ceva şi şaptezeci  îşi vor aminti întotdeauna cu respect. Alţi profesori care au venit la întâlnirea foştilor lor elevi de acum patruzeci de ani sunt Tiberiu Socaci, Aladar Biro, Vasile Munteanu şi Tiberiu Lepădătoni. După evenimentul festiv, foştii elevi şi profesorii lor s-au retras la un local, pentru a ciocni un pahar de vin şi pentru a rememora mai bine amintiri de tinereţe din vremurile cu care, sigur, nu se vor mai întâlni vreodată.