Vă spuneam data trecută că Nicolae Tomuş nu a putut să fie prezent la festivitatea organizată, în acest an, de Primăria municipiului Vulcan de Ziua Veteranilor de Război. Motivul mi l-a spus nora lui. Bătrânul de abia se mai mişcă.

 

Întâmplarea a făcut

să-l văd pe nea Tomuş chiar sâmbăta asta, după amiază, când urcam la Brazi. Stătea pe bancă în faţa casei şi ceea ce m-a frapat de la prima vedere a fost că slăbise mult. Doarme mai toată ziua şi mănâncă puţin de tot, mi-a explicat tanti Angela, soţia lui, care are 83 de ani şi care, după cum însăşi dumneaei se mândreşte, este cu nouă ani mai mică decât omul ei.

 

De câteva luni

bune, nea Tomuş nu mai poate face drumurile sale zilnice în oraş. Nu-l mai ţin picioarele. Ultima oară când s-a aventurat în obişnuitele sale incursiuni a trebuit să se ducă fiul său şi să-l ia de pe bordura gardului pe care se pusese să se odihnească. Îi dăduse de veste cineva unde e, iar Nelu a fugit imediat, ca să-l caute pe taică-său. Cu toate astea, la cei nouăzeci şi doi de ani ai săi nea Tomuş este încă... gelos.

 

Am aflat asta, mirat,

De la un prieten pe care l-am întâlnit, tot sâmbătă, când mă oprisem în faţa casei lui nea Tomuş. „Nu poate moşu’ să umble, dar să ştii că, până aici, la intersecţie (e vorba de cea pe care, în Cocoşvar, mai în sus de Lampă, strada Pinului o face cu Vasile Alecsandri – n.a) tot vine. Mai greu, dar vine, mi-a explicat prietenul. Cunosc asta, pentru că am dat odată peste el aici. O aştepta pe tanti, care, după socoteala lui, ar fi trebuit deja să se întoarcă  de la biserică”. „Da’ de ce nu vine? îmi zice prietenul că l-a întrebat, parcă temător, bătrânul, că trebuia deja să apară?”. „Lasă, nea Tomuş, că vine ea. Uite-o!”, l-a liniştit cel de lângă el, iar, când şi bătrânul şi-a zărit consoarta urcând la deal, pe faţa lui slăbită a înflorit un zâmbet.