03.03.2009,  10:29:15 | 0 comentarii | 546 vizualizari
Lacataş: “Jurca vorbeşte numai tâmpenii”


de Anamaria NEDELCOFF
Referitor la acuzele lui Adrian Jurca la adresa sa, preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere “Valea Jiului” a ţinut să precizeze că este sigur că toate invectivele nu-i sunt adresate, întrucât numele său este scris greşit.
 
“Am văzut ce scrisori deschise a înaintat el prin presă. Ca de obicei, vă spun că nu am ce discuta cu un om care nu are nici în clin, nici în mânecă, cu sindicalismul. Referitor la dosarele penale pe care spune că le am, aia este o chestie din 2005, pe care am rezolvat-o. Cred că eu ştiu cel mai bine ce este cu mine, dar văd că Jurca face pe deşteptul şi are impresia că ştie mai bine decât mine ce se întâmplă”, a declarat Zoltan Lacataş.
Totodată, el mai susţine că nu poate fi vorba despre el în scrisoarea lui Jurca: “Să ştiţi că eu nu mă regăsesc absolut deloc în rândurile de acolo, în aberaţiile lui Jurca. În primul rând, nu cred că este vorba de mine, fiindcă numele meu este Lacataş, nu Lăcătuş, cum a scris el. Deci el vorbeşte despre o altă persoană. Şi oricum vorbeşte numai tâmpenii”, a mai spus liderul LSMVJ.
De altfel, reacţiile lui Jurca se datorează faptului că Lacataş s-a întrebat, retoric, unde sunt cotizaţiile minerilor de la mina Livezeni şi cum mai poate avea lumea încredere într-un lider de sindicat cu dosare penale. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter