09.03.2009, 12:04:17 | 0 comentarii | 535 vizualizari
Căutând istoria pe „Drumul Nemţilor”
![]() Articole de acelasi autor
de Sorin SANDA
Săptămâna aceasta vă propunem să facem o mică excursie în munţii Vâlcan, în localitatea Uricani, zona Câmpu lui Neag. De această dată, vrem să urmăm istoria şi să ajungem la „Drumul Nemţilor”.
Pentru aceasta, mai sus de Cheile Buţii, pe valea Jiului de Vest, am intrat pe Valea Gârbovului. Urcând prin nămeţii ce străjuiau valea, nu am putut să nu observăm pe ici-colo scurgerile de lavine (mici avalanşe) de-a lungul pantelor. Aici liniştea este „asurzitoare”, iar pantele abrupte, neclintite de milioane de ani, ne aduc odată cu vântul şoaptele istoriilor despre faptele întâmplate aici.
De pe Valea Gârbovului am urcat până la Ponoarele Gârbovului, unde într-un târziu am lăsat pădurea în spate, iar golul alpin ne-a întâmpinat cu ceaţa care trecea nestingherită creasta din Gorj.
Orientarea a fost greoaie pe plaiurile care înconjoară vârful Arcanu, un vârf solitar, dar încărcat cu istorie, datorită ceţei care a dominat zona. După aproape două ore, înaintând pe schiuri de tură, am ajuns pe vârf, în zona “Drumului nemţilor”, despre care s-au povestit atâtea la şcoală.
Dinspre vârf, ne-am îndreptat spre răsărit şi am ţinut aproximativ “Drumul Nemţilor”, „furat” momentan de nămeţi, fiind cu greu descifrabil.
Înainte de a fi denumit „Drumul Nemţilor”, aşa cum îl ştiu locuitorii Văii Jiului din generaţie în generaţie, se numea „drumul Gorjului”. Aici, pe vremuri, oamenii din Transilvania şi Ţara Românească se întâlneau pentru a face comerţ. Mai târziu, acesta a fost călcat de nemţi în război, urmaşii momârlanilor de atunci blestemându-i şi astăzi pe cei care le-au furat pădurea şi le-au jefuit avutul. Chiar dacă s-a întâmplat demult, locuitorii nu au uitat şi încă mai povestesc iarna, la gura focului, despre ororile la care au fost supuşi de cei pe care-i credeau aliaţi.
În prezent, „Drumul nemţilor” a devenit un traseu ştiut de mulţi locuitori ai Văii Jiului şi ai judeţului Gorj, dar şi de turişti ai Europei. În urmă cu doi ani, s-a făcut cunoscut mai ales datorită unui campionat european de motocros, unde concurenţii s-au întrecut pe un traseu montan care a cuprins patru judeţe: Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.
La ora actuală, se duc tratative pentru reactivarea şi modernizarea acestui drum presărat cu istorie, însă nu se ştie exact când va fi realizat un proiect viabil.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|