04.06.2014,  20:00:04 | 0 comentarii | 929 vizualizari
K1 / Gladiatori de top
Booking.com
de Loredana JUGLEA
Nu doar sportivii de la clubul Millenium Fight Uricani s-au făcut remarcaţi la gala K1 de la Uricani. Patru sportivi de la Gladiators Gym Deva participanţi la gala de MMA desfăşurată la Uricani au avut prestaţii pe cinste.
 
Alexandru Mezei şi Laurenţiu Belei au obţinut victorii convingătoare, în vreme ce Daniel Brădişteanu şi Cristian Turcu au pierdut, după lupte foarte disputate.
Alexandru Mezei (ctg. 65 kg, seniori), sportiv susţinut financiar şi de finanţatorul grupării Pera BMW, Ovidiu Ioiescu, a reuşit cea mai răsunătoarea victorie a galei. Luptătorul pregătit de Claudiu Florescu l-a învins, clar, la puncte, pe Cristian Popescu, sportiv care deţine titlul de campion european la kempo. „A fost un meci aprig, cu numeroase lovituri executate de ambii sportivi, dar Alexandru a punctat mai clar, astfel că toţi arbitrii judecători l-au văzut pe el învingător. Victoria ne dă mare încredere într-un rezultat pozitiv, poate chiar la câştigarea titlului de campion la Campionatul Naţional de MMA, amatori, care se va desfăşura în 14 iunie la Bistriţa Năsăud”, a spus antrenorul Claudiu Florescu. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
În organizarea Primăriei Uricani şi a Clubului „Milenium Fight” Uricani, a avut loc o gală de K1 dotată cu t[..]
03.06.2015, 23:25   |    0 comentarii
Clubul Milenium Fight Uricani şi Kombat Liga România organizează Kombat Liga 9 şi New Heroes duminică, 31 mai, la Urican[..]
29.05.2015, 01:31   |    0 comentarii
Finalul lunii mai aduce o surpriză plăcută pentru iubitorii de K1.
 
Clubul Milenium Fi[..]
17.05.2015, 21:15   |    0 comentarii
_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter