09.06.2014, 20:29:33 | 0 comentarii | 1250 vizualizari
La 27-29 iunie 2014, la Petroşani / Întâlnirea colecţionarilor de insigne
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Societatea Numismatică Română, de a cărei perpetuare ne îngrijim cu mândrie generaţie după generaţie de 111 ani fără întrerupere, este o organizaţie culturală şi ştiinţifică ce grupează colecţionari şi cercetători în domeniul numismaticii şi al disciplinelor conexe acesteia.
Fiecare dintre aceştia şi-a adus aportul, de la o generaţie la alta, la perpetuarea unor preocupări sau chiar la instituţionalizarea acestora, de fiecare dată sub egida Societăţii. Nu întâmplător, primele forme de manifestare ale unor activităţi culturale ale societăţii civile datează din martie 1968, când colonelul I. Dogaru organiza la CCA prima expoziţie de insigne din România. Abia câţiva ani mai târziu însă s-a organizat, la Petroşani, în 2-3 august 1975, prima întâlnire a colecţionarilor de insigne şi prima expoziţie colectivă, care a grupat 5.247 insigne.
De la aceste începuturi, timide şi romantice, şi până azi s-au derulat nu mai puţin de 40 de astfel de întâlniri, organizate în diverse oraşe din ţară, cele mai multe în Valea Jiului (24), devenită pentru multă vreme, urmare a activităţii domnului profesor Tiberiu Kelemen, principalul centru de coagulare a preocupărilor insignografice. Alături de centrul din Valea Jiului, s-au organizat asemenea întâlniri şi la Timişoara (cinci), Craiova, (două), Arad (două), Tg. Mureş (una), Tg. Secuiesc (trei), Alexandria (una), Bucureşti (două). Toate aceste reuniuni au fost însoţite de expoziţii colective, dar şi de sesiuni de comunicări de insignografie, la care au participat, de-a lungul timpului, peste 3.500 colecţionari, fiind expuse circa 12.000 panouri, cu peste 720.000 insigne, cifre desigur impresionante. Este de remarcat colaborarea foarte frumoasă a ultimilor ani dintre Secţiile SNR de la Alexandria şi Petroşani, care au organizat în parteneriat două dintre aceste manifestări. De fiecare dată când a fost posibil s-au emis diverse medalii şi plachete (în total 15), respectiv insigne (50) menite să imortalizeze evenimentul în memoria colectivă. Preluând modele din alte discipline, s-a instituit în anul 1983 „Cupa transmisibilă a colecţionarilor – ILIN MILAN”, pe care sunt fixate insignele celor 40 de întâlniri care au avut loc până în prezent.
Spre o mai bună mediatizare a acestei frumoase preocupări, în anul 2004 a apărut primul număr al revistei „Jurnal insignografic”, singura publicaţie de profil din ţară, care a ajuns anul acesta la cel de al 13-lea număr. În acelaşi trend ascendent şi consecvent de instituţionalizare a activităţii se înscrie instituirea la Petroşani a Premiului „Floarea de colţ”, în anul 2007, primele premii fiind atribuite la Alexandria.
Încununarea tuturor acestor evoluţii şi gesturi fondatoare, identitare, s-a concretizat în înfiinţarea la Petroşani a „Asociaţiei Colecţionarilor de Insigne din România”, căreia îi dorim mulţi ani de vrednică şi rodnică activitate!
Preşedintele Societăţii Numismatice Române,
Dr. Emanuel PETAC
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|