Deşi - vorbesc despre cei care, probabil, au recunoscut faţada clădirii vulcănene a Şcolii Gimnaziale Nr.4, la intrarea căreia se află grupul din fotografie - s-ar părea că persoanele din imagine s-au strâns să sărbătorească un număr de ani de la absolvirea acesteia, vă pot spune de la început că nu este deloc aşa.

 

Doamnele şi domnii

pentru care clopoţelul a sunat în mod special în dimineaţa zilei de sâmbătă, 14 iunie au venit aici, pentru a sărbători cincizeci de ani de la absolvirea liceului. Da, aşa este, fiindcă aici au terminat, în 1964, dumnealor studiile Şcolii Medii Mixte din Vulcan, cum se numea, pe atunci, liceul. Înfiinţat în 1960, cei treizeci şi trei de elevi au făcut clasele a VIII-a şi a IX-a la Şcoala Generală Nr.1, cea din parcul cu monumentul cu soldatul din bronz, pentru ca, după ce s-a terminat construcţia şcolii 4, primii liceeni din Vulcan să-şi continue clasele a X-a şi a XI-a într-o sală de la etajul întâi al acesteia. 

 

Da, să nu 

vă fie cu mirare. în acei ani, erau obligatorii şapte clase şi puţini erau absolvenţii de generală, gimnazială, acum, când s-a revenit la denumirea antebelică, care mergeau mai departe la liceul din Petroşani. Cei mai mulţi dintre copii, dată fiind sărăcia, se înscriau la şcoala profesională din Lupeni, „Doftana”, cum au botezat-o cei care au învăţat o meserie acolo, aşa că cei care ajungeau la liceu erau adevărate vedete, privite nu doar cu invidie, ci şi cu respect. Douăzeci şi patru de fete şi nouă băieţi, aceasta era structura primei clase de liceu din Vulcan, de care s-au ocupat un grup de profesori, şi domniile lor tineri şi entuziaşti la acea vreme. Dintre care, la întâlnirea de cincizeci de ani, au putut veni doar doamna Elena Golgoţiu, profesoară de limba franceză, doamna Maria Iaţenco, profesoară de limba rusă, domnul Adrian Golgoţiu, profesor de sport, şi domnul Francisc Czimbolmos, profesor de istorie. Acum şi în postura de dirigin­te, dată fiind trecerea prea devreme în cealaltă lume a doamnei profesoare Ana Adam, prima îndrumătoare a clasei de liceeni vulcăneni. 

 

Elevii de atunci, 

acum oameni în toată firea cu copiii mari şi nepoţi, au fost întâmpinaţi şi felicitaţi de către primarul Gheorghe Ile, lângă care s-a aflat doamna profesoară Ecaterina Illyes, directoarea Şcolii Gimnaziale Nr.4 Vulcan. A sunat clopoţelul, după care, doi câte doi, sărbătoriţii s-au îndreptat spre clasa de la etajul I, ultima pe dreapta, cea dinspre parc, în care au învăţat după ce au venit de la numărul 1. Elevi de a şaptea le-au dăruit flori, iar, apoi, domnul profesor Francisc Czimbolmos a deschis şi a strigat catalogul. Faza le-a adus aminte celor din bănci fiorii care-i cuprindeau când domnul profesor făcea treaba atunci când trei-patru elevi erau scoşi la răspuns, lângă tablă. 

 

Severitatea domnului

Francis Czimbolmos era arhicunoscută, dar, acum, toţi cei paisprezece foşti elevi care au vorbit, pe rând, despre ei au mărturisit că le-a prins bine acest mod de a fi al domnului profesor de istorie. Pe mine personal, dat fiind faptul că şi eu l-am avut ca profesor la liceu, m-a surprins mărturisirea domniei sale. Aceea că mulţi nu şi-au dat seama că, în spatele acestei severităţi şi a unui trup de adevărat bărbat, călit prin sport, se ascunde, totuşi, un suflet bun şi cald. Au dovedit-o şi spusele de sâmbătă ale domnului profesor: „Întâlnirea asta este pentru inima voastră, pentru suflet, fiindcă este una pe care mulţi nu o apucă!”. 

 

Perfect adevărat, 

pentru că, la strigarea catalogului, la rostirea unor nume de elevi ai primei clase de liceeni din Vulcan nu a venit răspunsul „prezent”. În rest, ce să mai povestesc? Bucuria revederii a fost mare, iar fotografiile din liceu şi fluturaşii de la absolvire au circulat din mână în mână. Evenimentul i-a făcut pe toţi, atât pe doamne, cât şi pe domni, să se simtă ca la optsprezece ani, vârsta pe care o aveau când au terminat liceul, şi să-şi promită să se vadă din nou peste cinci ani. Să le ajute Dumnezeu!

• 
• 
• 
•