19.06.2014,  20:17:18 | 1 comentariu | 1262 vizualizari
În faţa instanţei: / Povestea ucigaşului din Vulcan


de Mihaela PETROŞAN
Procesul lui Cosmin Bărbuţi, cel care, în aprilie, a ucis două persoane din Vulcan, cu cuţitul, a început miercuri, cu o declaraţie detaliată a acestuia.
 
După cum se ştie deja, în urma unor altercaţii, Cosmin Bărbuţi a înjunghiat mortal un bodyguard şi pe patronul barului „Madness” din Vulcan.
Miercuri, în faţa instanţei, Cosmin Bărbuţi şi-a recunoscut faptele şi chiar a acceptat să dea o declaraţie, în care a povestit, din punctul său de vedere, cum s-au întâmplat lucrurile.
El a spus că cearta a pornit de la încercarea sa de a face rost de ţigări. A apelat la o persoană, Chirilă, care i-ar fi promis că îi dă un număr de telefon al unui individ care îi poate aduce ţigări. Numai că, spune Bărbuţi, după ce cei doi au ieşit să vorbească în hol, a izbucnit o bătaie în toată regula.
„Pe hol, Chirilă a scos telefonul din buzunar ca să vorbească la el, iar eu l-am întrebat dacă îmi dă numărul ăla odată. În momentul următor, acesta m-a lovit în cap cu sticla de bere pe care o avea în mână. După ce m-a lovit, eu l-am luat de ceafă şi i-am dat cu pumnul în cap, gură şi piept, apoi l-am împins pe scări”, a declarat Cosmin Bărbuţi.
După bătaie, Bărbuţi a fost scos afară de patron şi bodyguarzi. „După ce am coborât, Otescu Robert m-a luat deoparte şi i-am explicat ce s-a întâmplat. La intrare, Chirilă era ţinut de alţii şi de acolo mă ameninţa că o să intre peste mine în casă şi că o să mă bată. Mi-au spus să plec acasă, dar le-am zis că am geaca în bar”, a mai spus Bărbuţi. Până la urmă, ucigaşul a plecat acasă şi a revenit cu un cuţit. „M-am gândit că dacă mă întâlnesc cu Chirilă o să îl sperii, iar când mergeam spre bar am găsit o ţeavă pe jos. Am luat-o şi ţineam ţeava în mână în eventualitatea în care ieşea din bar”.
Socoteala nu i-a ieşit, pentru că, la bar, ar fi fost atacat de mai multe persoane. „S-au luat la fugă după mine şi strigau să stau, să mă opresc. Când am văzut că sunt aproape, m-am oprit, m-am întors spre ei şi i-am aşteptat, iar ei m-au înconjurat. Am imitat către ei o lovitură cu cuţitul şi le-am zis să nu se apropie. În momentul în care unul dintre ei m-a lovit cu o bâtă de baseball, am parat cu mâna. După asta am dat cu cuţitul, de două ori, înspre ei, la întâmplare. A doua oară ştiu că Otescu Robert a fost atins. Imediat mi-au dat cu bâta în cap şi de atunci nu îmi mai amintesc nimic. Ştiu că stăteam cu faţa în jos şi mă loveau”, a mai declarat Bărbuţi.
La termenul de miercuri a venit şi soţia uneia din victime, care s-a constituit parte civilă şi a cerut daune morale de 50.000 de lei, atât pentru ea, cât şi pentru copilul ei, plus o rentă lunară de 1.500-2.000 de lei. O solicitare similară a fost făcută şi de rudele celeilalte victime.
Următorul termen în proces este 13 august, când vor avea loc audieri ale martorilor. Bărbuţi a rămas în arest preventiv.

Comentarii articol (1 )

#1 Daniel19.06.2014,  22:21:17
Patroni saraci de ei vai saracul de patron cei care nu dau toate drepturile cei care maresc programul de lucruuu vaaaii


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Marţi după amiază, fotbaliştii vulcăneni au jucat un meci de pregătire în compania divizionare „C” din Fil[..]
05.08.2015, 17:35   |    0 comentarii
Unul dintre cei mai buni jucători ai Minerului Uricani, Elian Proteasa, este foarte aproape de a-şi schimba echipa.02.08.2015, 22:26   |    0 comentarii
O urgenţă neaşteptată a făcut necesară, vineri, 31 iulie, convocarea, în şedinţă extraordinară, a Consiliului Loca[..]
02.08.2015, 22:23   |    0 comentarii
La sfârşitul săptămânii trecute, câţiva reprezentanţi ai unei societăţi de proiectare au luat la pas stra[..]
26.07.2015, 23:50   |    2 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter