23.06.2014, 20:37:51 | 2 comentarii | 876 vizualizari
La Vulcan / Locatarii blocului 17 de pe Bulevardul Mihai Viteazul simt nevoia unei bănci
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Cu totul altfel se prezintă situaţia acum, cu stratul nou-nouţ de asfalt turnat pe aleile din spatele blocurilor de la Unicul din Vulcan. Şi tot altfel, cu mai multă simpatie îl privesc locatarii de aici pe primarul Gheorghe Ile, atunci când acesta îşi arată mustaţa sură prin cartier.
Oamenii nici
nu mai au cuvinte de laudă pentru modul în care s-a făcut lucrarea recent încheiată. Alei pe care mergi ca-n palmă cu maşina şi trotuare pe care nu mai eşti pândit de pericolul de a-ţi scăpa piciorul în vreo groapă. Deci, se poate, iar modul în care s-au finalizat lucrările le dă speranţe locatarilor din alte zone ale Vulcanului, cum sunt cei din blocul de peste drum de CAP, lângă primărie, că s-ar putea să aibă şi ei norocul ăstora de la Unic.
Ar mai fi,
totuşi, o problemă. Mare pentru locatarii în vârstă din zona recent asfaltată, dar mică şi uşor de rezolvat de către autoritatea publică locală. Înainte să fie reparate şi asfaltate aleile acestea, lângă blocul 17 era o bancă. Mai era şi un bătător de covoare chiar lângă ea. Dispariţia acestuia din urmă n-o prea plâng oamenii, dar, în schimb, simt lipsa băncii. Sunt destui în acest bloc, oameni în vârstă, vreau să zic, care ies afară, la aer curat, dar nu mai au pe ce să se aşeze. Sunt de acord, banca nu mai poate fi montată pe vechiul amplasament, fiindcă asta ar însemna să se spargă asfaltul, dar s-ar putea pune foarte bine pe trotuar, la umbra de sub pomii de lângă blocul 21. Şi, să n-o mai întind, cam asta ar mai fi ceea ce mai vor
oamenii de aici să facă pentru ei primarul Gheorghe Ile.
Comentarii articol (2 )
#1
![]()
Luati din parcul de la piata mare a Petrosaniului pt ca dispar destule si nu intereseaza pe nimeni, spre multumirea lui Pristavu, ca i raman mai putine de vopsit !Se da ca are grija de acesta Administratia Pietei, de rasul lumii ce eforturi fac...
#2
![]()
ARE DREPTATE DOMNUL OLTEANU, BANCILE LE`AU LUAT AR TREBUI SA NE ADUCA ALTELE CA NU AU BATRANI UNDE SA STEA NU AVEM NICI O BANCA, BANCA CE A FOST INAINTE CU MASA CU TOT A LUATO DOMNUL BARBU CONSILIERUL SI A DUSO , SPERAM CA DOMNUL OLTEANU NE VA AJUTA CU O VORBA BUNA LA DOMNUL PRIMAR. VA MULTUMESC
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|