26.06.2014,  20:13:57 | 6 comentarii | 2217 vizualizari
Noi spunem că mai corect ar fi aşa: / Decât să rămână pe drumuri 1.000 de oameni, mai bine să fie agăţaţi de cuiul pensiei şefii din minerit şi energie!


de Ziarul Vaii Jiului
Avem informaţii că, astăzi, în şedinţa Consiliului de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara s-ar repune pe tapet o chestiune pe care o credeam îngropată ca Andersonul la Valea de Brazi: regimul de aşteptare al unor categorii de personal. Măsura vizează, în principal, persona­lul TESA al CEH, dar şi o parte din personalul muncitor de la SALVAMIN şi Preparaţia Coroeşti.
 
Mai pe şleau, e vorba ca şefii peste minerit şi energie să-şi pună în operă un mai vechi şi cinic plan: să alunge de la subunităţile CEH nu mai puţin de 1.000 de suflete. Cifra poate părea mică. Însă, raportat la întregul personal CEH, adică 6.800 de oameni, este uriaşă. Nu este vorba doar de 1.000 de oameni pe care vor să îi lase pe drumuri cu o inconştienţă portocalie, ci şi de familiile lor. Oare actualii şefi ai complexului au uitat că au fost proptiţi în înaltele scaune de la CEH de către PSD, un partid autodeclarat al celor mulţi şi muncitori?
Iniţial, întâia faţă tristă a energiei hunedorene - care pe vremuri, ce vremuri!, se înţelegea foarte bine cu pedelistul Vladu, fost director general la Termocentrala Mintia - a lansat pe piaţă o altă idee tâmpită: disponibilizarea colectivă. Dacă ar fi studiat cât de cât, măcar spermatic, legislaţia în vigoare ar fi aflat şi motivele pentru care la CEH nu se pot face disponibilizări colective în acest an: lipsa unui program asumat de minister; implicaţiile la bugetul de stat (1.000 de şomeri nu reprezintă o cifră chiar mică); lipsa unui CCM etc.
Credem că membrii Consiliului de Administraţie nu se vor lăsa astăzi aburiţi de aşa zisul plan de redresare însăilat la repezeală, probabil la lumina lămpii portocalii, de aceşti inconştienţi care conduc, laolaltă, mineritul şi energia. Şi le vor da celor 1.000 de angajaţi, pasibili de regimul de aşteptare, o veste bună. Adică, decât să lase pe drumuri atâtea familii, mai bine să-i agaţe de cuiul pensiei pe şefii vremelnici, numiţi politic. 
Vom reveni!

Comentarii articol (6 )

#1 sandu26.06.2014,  20:21:52
ohooooo lista ciolanarilor e lunga e greu sa gonesti cinele din fata macelariei i auziti aici:dragoi nicolae ,baleia giani,sandu sorin,zamfir dacian,birchi constantin,cozma ghiuri,nica petru,enache aurelian,ciubotaru dtru,dumitru claudiu plus o turma de sefuleti marunti dar ma indoiesc ca se poate intimpla ceva....
#2 Doru26.06.2014,  22:35:05
Daca au îndeplinit condițiile de pensionare sa-i dea afara daca nu pleaca . Ce interes mai au ?? ACASA !!!! Ca au furat destul !!
#3 sisi27.06.2014,  05:42:47
eu as sugera altceva:sa disponibilizeze tot personalul muncitor si sa ramana doar ei trantorii,ca vor ajunce sa se devoreze ei intre ei nesimtitii! ia sa le dea un salariu ca al nostru fara atatea avantaje ale functiei:masina la scara,telefoane,papa,plimbarici,gacici,sa nu mai spunem de spagutze ,sa vedeti cum s-ar duce dracului fara sa-i trimita nimeni! pe cand asa ,de ce sa fie prosti sa plece?ce ,voi ati pleca de la atata bine? ca doar eficienta muncii lor se vede!dau labe-n,,dansa"toata ziua,da banu merge!
#4 Ion27.06.2014,  05:51:03
Se aude ca se da o ordonanța frumușică la toamna ! Sint prosti sa plece ! Va întreb ce interes mai au astia ca lucrurile sa meargă bine ! Trăiască PSD !!! Astia au îngropat Valea Jiului !!!
#5 Creanga Jony27.06.2014,  10:35:38
Toate tampeniile care se intampla si se vor intampla in CEH sunt gandite de ilustrul ing Purcaru Stamin Ion, cel care conduce de fapt la noi in VJ!
#6 png28.06.2014,  13:08:24
Mi se pare destul de normal faptul ca,cei care indeplinesc conditiile de pensie sa plece din sistem si sa ramanem noi cei care mai avem 7-8-10 ani ,plus urmatoare noi angajari pe perioada determinata in perioada urmatoare!!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Din această săptămână, Grupul energetic nr.4, din cadrul Sucursalei Electrocentrale Paroşeni a intra[..]

24.06.2015, 18:54   |    0 comentarii
► Toţi politicienii sunt nişte găinari, niciunul neavând decenţa de a ieşi în faţă şi de a spune: n[..]
07.06.2015, 23:35   |    9 comentarii
►O „victorie” a sindicaliştilor: mineritul se separă iar de energie ►Bravo Sindicatului reprezentativ „Mun[..]
27.05.2015, 22:54   |    0 comentarii

În şedinţa de guvern de astăzi, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului energiei Andrei Gerea să vină în mijlocul [..]

27.05.2015, 17:26   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter