La Petrila există, în partea stângă a Casei de cultură „Ladislau Schmidt”, un drum de acces (neasfaltat) care duce spre str.1 Iunie (de asemenea, neasfaltată) şi spre blocul 62 ce ţine, în acte, de strada Republicii. Acest drum de acces este flancat, de-o parte şi de alta, de două şiruri de garaje făcute din materiale trainice. Aspectul celor 18 garaje din zonă era, până nu de mult, unul total deprimant.

 

A trebuit ca societatea civilă a Petrilei să se trezească (după ce a visat în culori) pentru ca aspectul zonei să se schimbe în mod radical. Din cei 18 proprietari de garaje, 12 (adică două treimi) au fost de acord ca artiştii plastici ai Petrilei, mai mari sau mai mici, să treacă la treabă şi să schimbe faţa porţilor. Culorile cenuşii şi terne, în deplin acord cu viaţa celor din cartier, au fost înlăturate şi în locul lor au venit altele, mult mai luminoase şi mai vii.  Oamenii zonei sunt cei care au trudit, din greu, la mină şi care, acum, îşi completează pensiile lucrând, cu ziua, în Vale, prin ţară sau străinătate. Ei s-au dovedit a fi mai receptivi şi deschişi la nou decât mulţi dintre cei care ne conduc oraşul. Proprietarii garajelor au consimţit, benevol, la aceste schimbări de decor şi, iată, ei s-au înscris, cu ele, într-o inedită şi neaşteptată galerie de artă.

„Garage Art Gallery” se va inaugura mâine, 28 iunie - ziua în care s-a născut Ion D. Sîrbu. Iniţiatorii acestui act artistic, care încearcă să scoată Petrila din cenuşiul profund care a cuprins-o odată cu închiderea minei, sunt Ion Barbu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi inimoasa doamnă Cristina Şandor, cea care se îngrijeşte de casa natală a marelui scriitor petrilean.  Toată vopseaua necesară realizării acestor acte artistice a fost cumpărată pe banii proprietarilor de garaje din zonă. Plăcut surprinşi de realizarea artistică din galeria celor 12 garajişti, au mai aderat la această inovatoare mişcare artistică şi o bună parte din proprietarii bateriei de garaje din spatele blocului 62. Iar proprietarii unor apartamente aflate la parterul blocului au acceptat ca, pe faţada din spate, să le fie trimisă (şi pictată) o scrisoare într-un plic, model „par avion”, unde ei figurează ca destinatari. Această iniţiativă se va putea constitui, ulterior, într-un alt faimos proiect intitulat „Urban Mail Art” petrilean. Toate aceste schimbări de decor urban se vor constitui, poate, într-un mic Paris, situat într-o Petrilă urbană. Pentru că Petrila e un oraş total atipic. În sensul că momârlanii beneficiază, prin grija primăriei, de şosele asfaltate până la ultima colibă din munte, iar cei care stau pe străzile din centrul oraşului trebuie să-şi facă rost de cizme pentru a putea răzbate prin noroaiele tranziţiei. Aşa că cei care vor să viziteze această galerie sui generis trebuie să aibă grijă cum se vor încălţa. E drept, însă, că respectiva galerie se adresează, în primul rând, ochilor şi sufletului şi, în ultimul rând, picioarelor…

Post Scriptum “Ce suntem noi, cei mari de pe talazul omenirii? Credem că-l stăpânim, iar el ne mână în sus şi jos, încoace şi încolo”. E o constatare făcută de un mare scriitor neamţ. Iar în cazul că ideea va fi receptată şi de edilii Petrilei, ei sunt aşteptaţi, într-o  vizită de lucru şi pe şantierele artistice ale barabelor de la bloc.  

• 
• 
•