01.07.2014, 20:51:58 | 0 comentarii | 923 vizualizari
La 139 de ani după Mathew Webb, / Un bibliotecar român va încerca, cu un echipament minim, să traverseze înot Canalul Mânecii
![]() Articole de acelasi autor
de Mihai BARBU
Avram (Marius) Iancu de pe Maleia Petroşaniului este, aşa cum se descrie el însuşi, „persoana care se încumetă să traverseze înot Canalul Mânecii”. Asta se va întâmpla în prima săptămână din luna august a acestui an. În adresa înaintată Consiliului Local Petroşani, Avram a solicitat un sprijin financiar „la aprecierea dv. şi în limita posibilităţilor”.
Traversarea Mânecii. În lei noi sau vechi şi lire sterline
Costul total estimat de dl. Avram, pentru a-şi urmări şi duce la bun sfârşit visul, se ridică la peste 450 milioane lei vechi. În această sumă e inclusă achiziţia unui echipament minim (ochelari înot -120 lei, cască, slip, creme speciale, un ceas profesional de 800 lei şi o barcă pneumatică de 1.000 lei), costuri de înscriere (2.700 lire sterline pentru ambarcaţiunea care îl va escorta, 400 lire sterline - pentru alte taxe) şi costuri de deplasare. Acestea sunt detaliate astfel: transport la aeroport cu maşina - două milioane lei vechi, două bilete de avion (480 euro pentru două persoane - sportivul şi antrenorul), 250 lire sterline - transportul de la aeroport la Folkestone, 560 lire sterline - cazare pentru 8 zile, 320 lire sterline - pentru masă, 250 lire - transport spre aeroport, 480 euro bilete de avion spre casă. La toate aceste cheltuieli se mai adaugă costurile medicale (analize şi asigurare), cele de antrenament şi cele pentru alimentare, toate într-un cuantum neprecizat. Înainte de a pleca spre Canal, dl. Avram intenţionează să parcurgă înot o parte însemnată din coasta românească a Mării Negre, între Vama Veche şi Eforie Nord. Distanţa este de aproximativ 35 km şi înotătorul va trebui escortat de o şalupă.
Primăria Petroşani s-a oferit să-l ajute pe sportivul nostru cu 90 milioane lei vechi.
Puţină istorie. Cu campioni de ieri şi de azi
Canalul Mânecii este strâmtoarea ce desparte sudul Angliei şi nordul Franţei şi leagă Oceanul Atlantic cu Marea Nordului (în engleză îi zice English Channel, iar în franceză La Manche). În canal sunt situate Insulele Canalului ce aparţin coroanei britanice, precum şi insula Wight. Lungimea canalului este de 563 km, lăţimea maximă de 248 km, iar în zona strâmtorii Dover are lăţimea minimă de 34 km. Adâncimea medie a canalului este de 120 m, iar la deschiderea spre Marea Nordului are 45 m adâncime.
Primul om care a traversat Canalul Mânecii a fost Mathew Webb. Asta s-a întâmplat în ziua de 25 august 1875. Lui Webb i-au trebuit 21 ore şi 45 de minute ca să ajungă din Anglia în Franţa. Următoarea traversare, cu succes, a avut loc abia în 1911. După 15 încercări nereuşite, Thomas William Burgess a reuşit, în cele din urmă, ca, după 22 ore şi 35 minute, să ajungă din Dover la Gris Nez. Al treilea a fost Henry Sullivan care, din a şaptea încercare, a înotat, în ziua de 6 august 1923, din Anglia în Franţa. A ajuns la destinaţie după 27 ore şi 45 de minute. Cel mai rapid om care a traversat Canalul a fost înotătorul Chad Hunderby. A făcut-o în 7 ore şi 17 minute, în anul 1994.
Penny Lee Dean a fost cea mai rapidă dintre femei. Ea a traversat Canalul în 7 ore şi 40 de minute.
Primul care a înotat dus-întors, din Anglia-n Franţa şi retur, a fost italianul Antonio Albertino, în 1961. Pentru a înregistra această ispravă i-au trebuit 43 de ore şi 10 minute.
„Regele Canalului” e considerat a fi Michael Read care a traversat, în anul 2004, de 33 de ori Canalul Mânecii.
„Regina Canalului” e considerată d-ra Alison Streeter care l-a traversat de 30 de ori, tot în 2004. Cel mai bătrân bărbat care a traversat Canalul a fost Clifford Batt, în anul 1987, pe când avea 67 de ani şi 240 de zile.
Cel mai tânăr înotător este considerat englezul Thomas Gregory care a traversat Canalul la frageda vârstă de 11 ani şi 330 de zile.
O fetiţă de 12 ani şi 118 zile, Samantha Bruce, a traversat şi ea Canalul, devenind cea mai tânără înotătoare care a ajuns de pe coasta engleză pe cea franceză.
Un francez, ale cărui mâini şi picioare i-au fost amputate, a trecut înot Canalul Mânecii, utilizând doar protezele pentru picioare, la care avea ataşate labe pentru înot. Philippe Croizon, în vârstă de 42 de ani, s-a aşteptat ca traversarea să dureze cam 24 de ore. A reuşit să termine cursa în doar 13 ore şi jumătate
Unde va fi locul rezervat lui Avram Iancu în această galerie de eroi?
E greu să încadrăm viitoarea performanţă pe care o va realiza petroşeneanul Avram Iancu într-una din aceste categorii descrise mai sus. Sigur, va fi primul român care se încumetă să traverseze Canalul. E o performanţă ce ţine de mândria noastră naţională. Noi i-am sugera să-şi înregistreze recordul personal sub formula „Primul bibliotecar din lume care a traversat, înot, Canalul Mânecii”. S-ar putea ca lucrurile să stea chiar aşa, în sensul că niciun om al bibliotecii nu a traversat Canalul, altfel decât pe aripile visului. Dacă intuiţia noastră se va confirma, atunci nu va fi doar primul din ţară, ci chiar din lume. La fel cum profesorul Nelu Cordea, antrenorul său, va fi primul maestru în arte marţiale care s-a reprofilat pe înot şi ajută un bibliotecar să-şi îndeplinească visul. Practicând sportul cel mai complet din lume.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|