|
.
30.03.2009, 13:55:49 | 0 comentarii | 544 vizualizari
Timur Lenk sau Pământ sub copitele cailor (I)
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Pentru a-şi nemuri numele şi epoca a construit în cea mai mare parte cu muncă forţată – edificii grandioase la proiectarea cărora a chemat pe cei mai luminaţi savanţi arhitecţi. Când se întâmpla ca unul dintre obiectivele construite să nu-i placă dintr-un motiv sau altul, sau dintr-un capriciu, edificiul trebuia dărâmat iar arhitectul plătea cu capul. În locul lui se ridica altul după pofta şi gustul lui. Ştiind câte a făcut Timur Lenk într-o viaţă de om nici nu-ţi vine să crezi că a avut timp să mai fie şi copil. Nu degeaba se spune că el a dovedit de copil o voinţă de fier, din care cauză lumea a început să-i spună Timur de la Temir care în limba turcă înseamnă fier. Mai târziu când o săgeată străină i-a rănit piciorul, oamenii i-au mai zis şi Lang, care în limba persană tadjică înseamnă şchiop. Nume pe care europenii l-au adus la forma de Tamerlan, adică Timur cel şchiop. Oamenii lui îl acceptau ca pe un stăpân absolut, atotputernic, de temut, în timp ce duşmanii l-au botezat Spaima lumii sau Balaurul. Dar, indiferent cum i s-a spus de către unii sau de către alţii, la frângerea secolelor XIV şi XV el a ajuns să stăpânească o jumătate din lumea cunoscută la acea dată. În anul 1405, când s-a stins din viaţă cu câteva zile înainte de a împlinii 69 de ani, a lăsat urmaşilor săi un imperiu colosal care se întindea de la Moscova până la Delhi şi din Mongolia până la Mediterană. Timur Lenk, cum i se mai spune, s-a născut în anul 1336 în familia unui mongol. De mic a dat dovadă de inteligenţă sclipitoare, de fermitate şi clarviziune. Realiza totdeauna ceea ce-şi punea în cap, indiferent prin ce mijloace. Datorită calităţilor sale, hanul din Mughalistan i-a încredinţat stăpânirea regiunii Mavarannahr, cum se numea în limba arabă ţinutul dintre râurile Sârdaria şi Amurdaria. Cu alte cuvinte teritoriul actualului Uzbekistan. A căzut însă curând în dizgraţie trebuind să fugă peste Amurdaria. Timp de 4 ani a dus o viaţă de nomad, făcea incursiuni prin împrejurimi. Cu ocazia uneia dintre aceste acţiuni a fost rănit la genunchi de o săgeată care l-a făcut infirm pentru tot restul vieţii. După ce armata din Mughalistan a fost alungată din Mavarannahr, Timur s-a întors acasă. Împreună cu emirul Husein a fost numit în fruntea armatei, însărcinată cu apărarea în faţa unei invazii a hanului din Mughalistan. S-a întâmplat însă ca ei să fie bătuţi crunt în apropiere de Taşkent, armatei duşmane deschizându-i-se drumul către Samarkand. Era în anul 1365, Timur Lenk avea 39 de ani. În secolul al XIV-lea Samarkandul amintea încă de pustiirile lui Cinghiz Han. Cu toate acestea, oraşul ajunsese cel mai mare centru comercial şi al meseriilor din Mavarannahr. După înfrângerea de la Taşkent, feudalii au lăsat Samarkandul în voia sorţii. Se părea că oraşul va cădea din nou pradă armatelor hanului. În Samarkand se afla o grupare alcătuită din meseriaşi care luptau împotriva expansiunii mongole. Această grupare s-a angajat să apere oraşul.
Petru Bolog - Cimpa
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



